UltraMaraton Ciucas 2013

Primul meu ultramaraton. 
sau
Prima mea cursa noaptea. 
sau
Prima mea clasare in primii 3, pentru ca de podium nu poate fi vorba.

Ideea

Anul trecut, cand am participat la proba de maraton de la Ciucas ii priveam cu admiratie pe participantii de la ultramaraton. Ii consideram niste supereroi, nu intelegeam cum pot face asa ceva, din perspectiva distantei, dar mai ales a timpului petrecut in cursa, in special noaptea. I-am incurajat la start, i-am asteptat la finish noaptea tarziu, l-am admirat pe Radu si Florin, dar mai ales pe locul 3, Vasilache Marius Valentin, un baiat parca prea firav pentru ultra cu o oarecare candoare in gesturi, care a sosit singur, la doar 25 de minute de invingatori (aflasem de la primii doi ca ei au venit impreuna o buna bucata de drum, si departajarea s-a facut doar pe ultima parte) . Am adormit, si a doua zi dimineata am asistat si la sosirea ultimului participant, pe care l-am apreciat cu atat mai mult pentru tenacitatea lui. Cred ca deja mi se infiripase in minte ca la anul vreau sa fiu macar ca el. Sa termin concursul de ultra de la Ciucas.


Pregatirea

Am cautat bineinteles pe internet ce inseamna, la ce ma inham. Stiam multe povesti de la Maraton 7500, primul maraton montan la care am participat impreuna cu Oana, sotia mea, dar acolo au fost 45km in ritmul ei, ea a avut de suferit, ea s-a fortat mult peste limitele ei. Acum era randul meu sa-mi depasesc limitele.
Cam toata lumea vorbea in mare despre:

- marirea volumului de antrenament saptamanal. Parerile oscilau intre 100 si 160km. Pentru ca practic alergarea ca un hobby si muncesc 8 ore pe zi ca mai toata lumea, mi-am pus tinta 100km, si am oscilat in jurul valorii respective, cu mult ajutor in weekenduri, cand fie participam la concursuri, fie faceam ture de recunoastere pentru alte concursuri, long run-uri in parcul IOR. Totul a culminat cu 2 antrenamente specifice in cele 2 weekenduri premergatoare, in unul am testat rezistenta la un efort mai lung de 45km (maximul atins de mine la 7500 si la Hercules) dar si mai lung de 12 ore, si mai ales noaptea, asa ca am mers in muntii Macin, pe traseul Pricopanului, unde in 19 ore am facut 72 de km, 5km diferenta pozitiva de nivel, am prins seara, am mers si alergat toata noaptea, apoi am prins si dimineata. Am testat echipamentul (ceasul in modul ultratrack, si nu mi-a placut, a fost foarte inexact, frontala, care mi-a placut ca a tinut toata noaptea, shortul si gambele de alergare de la compressport, care m-au scapat de carcei, boxerii de lana de la himalaya care m-au frecat) dar cel mai important am testat sa vad cum e sa alergi noaptea, toata noaptea, sa vina seara, sa vezi ochi de vulpe si iepure, sa zboare pasari de la un metru de tine trezite din somn, sa primesti cu maxima bucurie rasaritul.

- recunoasterea traseului. In ultimul weekend inainte de concurs am mers in recunoasterea traseului. A fost si o forma de antrenament, parcurgand in 2 zile consecutive aproximativ 40km pe zi. Am inteles in timpul recunoasterii ca adevaratul pericol nu sunt vietatile padurii ci cainii de la multele stane pe langa care trece traseul, dar mai ales cei de la stana nebunu.

- alimentatia, odihna si pregatirea psihologica. Toate importante, mai ales in saptamana premergatoare concursului, am redus mult antrenamentele, le-am inghesuit in prima parte a saptamanii, am mancat paste pana mi s-a cam aplecat de la ele, m-am culcat devreme, nu am facut excese, am respectat regula sa nu schimb nimic in ultima saptamana. O singura temere am avut, in ce priveste o unghie taiata  cam din carne, pe jumatate cazuta, care m-a cam usturat la ultimul antrenament. Pana la urma, a fost ok, nu m-a deranjat.
Pregatirea psihologica a fost foarte importanta cred eu, si a inceput cu recunoasterea traseului, identificarea partilor pozitive si negative, succesiunea portiunilor de traseu, astfel ca am impartit mental traseul in 3 parti plus o speciala. Prima parte de 33km ar fi de la start pana la Pasul Bratocea, a doua parte pana la Baraj, a teia parte pana la Valea Stanii, iar speciala ar fi fost urcarea pana pe vf Gropsoarele si coborarea pana la sosire.
Am facut apoi un tabel cu toate cp-urile, si distantele de la start pana la ele, peste care am aplicat formule de viteza medie de la 10'/km considerata de mine o viteza foarte buna, peste puterile mele actuale, pana la 14'/km, viteza la care as fi fost descalificat pentru ca as fi sosit la ora 6:02, la 2 minute dupa timpul limita.
Pentru ca in recunoastere am avut un timp mediu de 11'/km, speram sa pot trage undeva la 12'/km, sa sosesc undeva la 2:36, dupa 20 de ore si jumatate.Pentru ca urma sa ploua, tabelul imprimat l-am impermeabilizat cu banda adeziva transparenta tip "scotch":

Hartia cu timpii distantele si orele estimate in functie de timpii medii de la 10min/km la 15min/km

Ziua de inaintea concursului

mi-am luat concediu, hotarat sa beneficiez maxim de aceasta ultima zi. Pentru ca prognoza pentru sambata spunea 80% sanse de ploaie la Cheia, ma hotarasc sa iau o geaca de ploaie serioasa. Pe drum spre himalaya/salomon un soare in Bucuresti de vara incearca sa ma faca sa ma razgandesc. Intreb la himalaya, aveau o singura geaca ce s-ar fi pretat la alergare, dar numai masuri mari, si scumpa rau. Merg la salomon, inchis, deschideau abia la 11. Mai omoram timpul, in final deschide, iau geaca de alergare si plecam spre Cheia. Ne cazam pe linia de start la Redford, luam o masa copioasa, de bucurie ca pot manca, nu ma mai opresc, si scap si ceva ceapa, cu toate ca stiam ca nu e voie nimic picant.
Mergem apoi intr-o recunoastere a punctelor unde support team-ul meu numeros, carora le multumesc (Oana, parintii, Mihaita, Sebi, Ionut si Patricia, Marin si Lori, Adi). Ajungem la Valea Stanii, locatie din care sper sa ma insoteasca macar pana-n creasta Ionut si Marin, pentru ca la recunoastere, traseul pe triunghi albastru mi s-a parut destul de salbatic, si nu mi-as fi dorit sa merg singur noaptea pe acolo. Urcam apoi la cab Ciucas, dar convenim ca traseul este prea abrupt, si prea aproape de start sa fie nevoie de urcat cu masina. Mergem apoi in pasul Bratocea si convenim ca barajul de la Maneciu este clar unde este.
Ajungem din nou la Redford, si incerc sa atipesc pana se face gratarul de seara :)) prind cred vreo ora de somn, si vreo 2 de perpeleala. Emotiile concursului ma ajunsesera deja. Ma trezesc, nu mai pot sa mananc nimic, merg la sedinta tehnica.

Ajung la masa si ma intreaba voluntarul daca nu cumva mi-a ridicat altcineva kit-ul. Il sun pe colegul meu care participa si el la maraton, Adrian Ionescu, si-mi confirma ca nu mi-a luat kitul pentru ca nu convenisem asa ceva. Dupa cateva comentarii/reprosuri ca asa se intampla daca se ridica kituri unii in numele altora, ca era bine sa notam si noi cine ridica, dupa care incepusem sa ma simt vinovat, dar nu prea intelegeam dece, se mai uita odata pe lista si mai vede un Grigore pe lista. Il suna, era prin sala, vine imediat, si se dezleaga misterul, i se daduse kit-ul meu. Il recunosc, este  cel care iesise pe locul 3 la 7500 elita, cel care facuse echipa ad-hoc, Mihai Grigore. Trec peste treaba asta, ne asezam si asteptam sedinta tehnica, urmatoarea problema. Trec peste faptul ca incepe cu intarziere, ca si cum nu s-ar da startul a doua zi la ora 6:00, odihna fiind esentiala, incepe, si, ca in fiecare an, nu se intelege nimic. Boxele urla intr-o sala cu o acustica ce nu a fost facuta pentru asa ceva. Se intampla in fiecare an la fel. Catalin Sanatescu, avand experienta, fiind practic crainicul tuturor evenimentelor la care participa, reuseste sa se faca inteles cat de cat. Cand preia Dragos State, sa prezinte traseul, nu se intelege nimic. Proiectorul afiseaza prea sus si nu exista pointer pentru a intelege pe harta despre ce se vorbeste, si incet-incet sedinta se transforma intr-un cerc strans in jurul lui, unde toata lumea intreaba una-alta, se iau decizii de ultim moment in ce priveste bagajele ce se cara la baraj, le dau ideea sa puna bagajele in punga primita pentru ca exista numarul corect trecut pe punga, li se pare o idee buna, dar realizeaza ca nu mai au timp sa o anunte, pentru ca sedinta tehnica s-a transformat intr-o discutie cu participantii la ultra. Cea mai aiurea informatie cu care am plecat de la sedinta tehnica este ca traseul s-a schimbat in ultima saptamana, si ca acum este comun cu maratonul, adica trece prin Cheile Vaii Stanei, nu mai urca la Coltii Boncutei ca apoi sa continue pe Culmea Vaii Stanei. Nu am fost niciodata pe acolo, si mie-mi place sa stiu pe unde urmeaza sa trec, d-aia fac recunoastere. Plecam spre Redford, bucurosi ca nu ploua, sperand ca prognoza de a doua zi nu se va adeveri. Adorm relativ repede, ma trezesc de vreo 2 ori, de fiecare data verific afara si nu ploua.


Concursul

Ma trezesc dimineata la 4:30 mai lenevesc un pic, ma ridic, ma uit pe geam, ploua in rafale. Uhhh ... Dus, echiparea, verificarea echipamentului obligatoriu si cobor in hol. Dau sa ies, pe la 5:40 nu era nimeni la start.
Ploua in rafale cu vant, e bezna afara. Oana are o inspiratie de moment care probabil ca a contribuit decisiv la terminarea concursului, imi da polarul ei. Ce bine ca am slabit si purtam aceeasi masura :)). Ies din nou, se strang concurentii, Catalin Sanatescu arbitru starter imbracat! trebuie sa fie taaare frig daca face el asta. Ma uit pe ceas, sunt 5 grade. Standard. Atat a fost si la 7500, numai ca nu ploua si nu batea vantul. Incearca sa ne alinieze la start cu spatele la traseu, cineva ii spune ca traseul e in sens opus, ne muta din nou, 10 ... 9 ... 8


Start! ora 6:00

Eu si Oana la start. Era frig rau. Si batea vantul. Si ploua.

Se porneste "ca la suta" eu plec ultimul, nelamurit, dar incerc sa ma tin de plutonul ultim, este bezna si nu as vrea sa urc Piscul Turistilor singur. Trecem soseaua, intram in padure, vantul se potoleste, ma incalzesc, ma uit la ritmul cardiac, 220. Trebuie sa fie vreo eroare. Ma opresc, scot polarul, il pun in rucsac, pun rucsacul la loc, si ma trezesc singur. Nici frontalele nu se mai vedeau, nimic. Plec pe traseu, la intrare pe Culmea Buzaianu intalnesc un concurent care cobora. Il intreb care-i problema, imi spune ca si-a pierdut gps-ul, eu ii spun ca nu l-am vazut, el spune ca ma crede, eu imi dau seama ca el crede ca ma disculp, dar nu stau sa lamuresc problema. Urmeaza putin plat unde dau drumul la alergare, apoi o urcare scurta, arbitrul care-mi spune ca la atv-ul lui sa fac dreapta. Umeaza coborarea pana la



Valea Stanei (CP1 timp 1:12:36 - ora 7:12:36)

unde in sfarsit ajung cativa concurenti, iesim din padure, se face si ziua. Opresc, beau un pahar cu apa, strang frontala, si plec mai departe. Intreb daca la dreapta si mi se raspunde ca dada. Prind traseul pe Plaiul Cetatii, incep urcarea, toate urcarile mi se par mai usoare anul asta, ma bucur ca sunt pregatit dar sunt atent sa nu-mi consum energia prea repede.
Totusi, sunt impreuna cu 2 concurenti din Ungaria care urca intr-un ritm infernal pentru mine, pana la Plaiul Boncuta, ma depasesc binisor. Arbitrul ne dirijeaza spre


Pasul Boncuta (CP2 timp 37:01 - ora 7:49:37),

iar acolo arbitrul ne intoarce pe drumul pe care eu il stiam destul de bine ca ajunge inapoi in Poiana Valea Stanei, dar pe vale. Alerg cu neincredere , ajung alti 2 concurenti, vad si marcajele, poate totusi e pe aici. Ma uit pe gps, imi confirma ca ne intoarcem la Valea Stanei. Intalnim in sfarsit un arbitru care ne pune sa facem dreapta si inteleg. Intram in Cheile Vaii Stanei. Pentru ca ploaia nu ne slabise deloc manusile mele s-au facut fleasca. Le scot, si observ ca mainile mele sunt bocna. Merg inainte, nu stiu cat urmeaza sa fie, asta e. Valea se ingusteaza tot mai mult si se transforma in Chei, urmeaza portiuni cu mici saritori, pe una din ele un bustean alunecos, pun piciorul, imi dau seama ca alunec si ma sprijin pe mana stanga. Trec de bustean , dau sa plec mai departe, dar vad sange pe genunchiul stang. Dau sa-l sterg, dar imi dau seama ca este de la mana, degetul mare de la mana stanga este strivit, imi atarna piele pe langa unghie, si curge sange mult. Totusi eu nu simt absolut nimic, si-mi dau seama cat de inghetate am mainile. Se pare ca am reusit sa-mi strivesc degetul intre manerul batului si piatra pe care m-am "sprijinit". Am continuat asa, la


Curmatura Vaii Stanei (CP3 timp 1:14:23 ora 9:04:00)

gasesc arbitru un radioamator imbracat bine, si ma bucur ca a fost usor pana aici. Urmeaza izvorul unde gasesc doar bidoane cu apa, nici urma de voluntar, ajung in Saua Chirusca si de aici imediat la checkpointul


Cabana Ciucas (CP4 timp 41:00 ora 9:45:00 pauza 8')

mutat in cabana, din cauza frigului. Sangele imi curge in continuare, cer un plasture de la organizatori, vine trusa, nu are foarfeca, se taie cu cutitul, samd. Manusile i le dau lui Adi sa mi le usuce in masina, eu trag manecile de la compressport peste maini, beau un izotonic rece, un voluntar ma vede si-mi ofera si unul cald. Il beau, dar nu prea-mi place combinatia. Cand ma pregateam sa plec, intra pe usa Marius Sendre, care plecase deja spre varf, dar se pare ca s-a intors din cauza frigului. Inghetam toti de teama, si intelegem ca nu e de gluma. Intreb un concurent cu care am mers aproape de la Chei pana la cabana, dar imi spune ca mai sta vreo 2 minute. Imi fac curaj si plec singur. Dupa mine vin si cei 2 concurenti din Ungaria. Inainte de Saua Tigailor imi dau seama ca nu pot sa tin mainile pe bete din cauza frigului. Cu ultimele puteri in degete ma opresc, strang betele si incerc sa le prind la rucsac. O operatiune care de obicei dureaza 10 secunde, cred ca a durat peste 5 minute. Nu-mi mai simteam mainile. Trag manecile peste degete si plec sa urc fara bete pe Ciucas, cu toate ca aici aveam foarte multa nevoie de ajutorul lor. Trec si ungurii de mine, la deal sunt imbatabili. la un moment dat imi arata pe o piatra o stampila, probabil un geocache semnalizat de aparatul lor gps. Raspund politicos aham, great, dar gandul imi este numai cum sa scap odata de vantul frigul si ceata aia, asa ca ma grabesc spre


Varful Ciucas (CP5 - lipsa timp 47:00 ora 10:32:00)

unde spre surprinderea mea nu e nimeni. Ma apuc sa caut arbitrul, ma gandeam ca poate de frig se ascund undeva mai jos, nimic. Ungurii nu se mai vad, asa ca o iau si eu la vale. La intersectia cu drumul care vine direct din saua tigailor gasim salvamontul, care ne indruma inainte. Deja incepusem sa-mi simt mainile, excelente manecile de la compressport chiar si pentru o asa utilizare, singura problema ar fi cu compresia, imi tineau pumnii prea stransi, iar degetul lovit se resimtea cel mai tare. Drumul continua prin jnepenis, coboara la  releul din Bratocea, iar de acolo se taie cateva curbe catre


Pasul Bratocea (CP6 timp 53:00 ora 11:25:00 pauza 3')

Pasul Bratocea. Prima treime este gata. A fost usor dar frig. Acum e cald, e timpul pentru un sandwitch.

unde vad un concurent care tocmai ce sosea. Il ajung in checkpoint, dar el pleaca imediat. Pe mine ma asteapta parintii, si Adi, piu! piu! poze, etc. Sunt fericit ca am trecut de prima treime a cursei, ma simt bine, e cazul sa bag un sandwitch. Intre timp iese soarele, fiind mai jos e si mai cald ... incerc sa nu ma complac si-mi fac curaj sa plec mai departe. Ramane sa ma vad cu parintii la baraj, dar si cu Oana, care acum tocmai ce participa in proba de semi, impreuna cu colegul meu, Adrian Ionescu.

Oana si Adi la incalzirea pentru semi.

 Intreb despre cp-ul din vf Ciucas si mi se spune ca nu este cazul de cp acolo pentru ca e simplu, doar urmezi traseul ... nu ma apuc sa spun ca daca tot desfiintezi un cp e bine sa anunti, ca poate te ingrijorezi ca participant, pentru cei de acolo, pentru tine ca nu te noteaza cineva ... aflu totusi si o veste buna, cu toate ca am plecat ultimul, am ajuns cumva pe locul 11! hmmm ce frumos ar fi sa termin in primii 10 ma gandesc eu. Plec mai departe, trec de padure, de poiana si la un moment dat il vad pe concurentul de inaintea mea. Imi iau reper unde l-am vazut, cand trec si eu pe acolo, sunt 10 minute. Tot in acelasi loc, ma uit inapoi si-i vad pe unguri, deci tot 10 minute. Urmarirea continua, repere, pana la


Varful Grohotis (CP7  1:45:00  13:10:00)

unde timpul fata de cel din fata scade la 5 minute. Cred ca ma vede si el, ca pana sa ajung si eu in varf, el este departe. Dau si eu numarul de concurs si plec mai departe, intalnesc si o masina salvamont, apoi voluntarii care indicau parasirea drumului clar si schimbarea directiei spre vf Nebunul Mare. Intreb unde-i liftul ala ca de mult il caut, ei ma intreaba ce nevoie am de bete, si-mi propun sa-mi dea apa plangandu-se ca abia au consumat 5 litri si a trecut primul sfert din concurenti. Ii rog sa-mi umple bidonul, iau o gura si apoi plec, speriat putin de trasnetele si tunetele dinspre Valeni. Ajung la zona impadurita, unde eu abia urmeaza sa cobor, iar concurentul de inaintea mea iesea deja din nou in golul alpin. Avea probabil 30 de minute avans deja. Incep coborarea, iar pe urcare, asa cum ma asteptam, ungurii aproape ca ma ajung, ii aud cum piuie prin padure. Ma gandesc si la Oana care probabil ca soseste deja.

Soseste Oana! locul 7/44 la categorie! 16/108 la open feminin!

Ies in golul alpin, ajung la izvorul de inainte de stana, nu opresc, ajung la


Stana Nebunu (CP8 1:32:00 14:42:00 pauza 1')

unde o turma tocmai pleca, iar cei 2 caini insotitori se apuca sa ma latre, ciobanul ii tot linisteste, intr-un final trec, imi arata si o curba de nivel sa nu mai cobor pe traseu, trec chiar pe sub un caine legat pe varf, si ajung la caruta. Din stana a carui cos iesea fum, semn ca era incalzita, iese arbitrul, afara ploua, asa ca ridica celofanul ce acoperea mancarea. Mi se facuse foame asa ca am mancat cascaval, banana, vreo 3 sferturi de portocala, si am luat la mine cam 16 cuburi de glucoza. Aici am avut prima cumpana si am aflat cat de importanta este pregatirea psihologica. La recunoastere, retinusem ca dupa stana urmeaza numai coborare. Nu a fost chiar asa, si urcarea de la nebunasul, apoi inca o urcare prin padure, m-au facut sa cred ca nu prea mai merg urcarile, si ca am cam obosit. Am ajuns totusi la releu in alergare, si am continuat tot asa pana la


Barajul Maneciu (CP9  1:47:00 16:29:00 pauza 15')

Al doilea sandwitch, si ultimul. In spatele meu sustinere serioasa: Sebi, Marin, Mihaita, Lori si Pati.

unde gasesc cu bucurie masinile de Calarasi, intru in curte, ii caut pe baraj, si vad ca de fapt punctul de control este tocmai in capatul celalalt. Mi s-a parut interminabill, dar sub incurajarile tuturor, ajung in alergare.
Spre surprinderea mea, cativa concurenti sunt in punct, inclusiv Bogdan Iacob, un concurent mult mai puternic decat mine in precedentele concursuri. Ei pleaca, eu ramn sa mai mananc, vorbesc cu familia, salut prietenii veniti sa ma sustina. Iesise soarele si erau 17 grade! pana aici facusem 10 ore si jumatate, eram la un ritm de sub 10'/km. Imi fac totusi curaj, gandindu-ma cu grija la faptul ca vine noaptea. Traseul de dupa baraj castiga altitudine destul de mult, si spre surprinderea mea urcarile inca merg bine. Pentru ca seara se apropia cu pasi rapizi, majoritatea turmelor se indreptau spre casa, asa ca au redevenit de actualitate temerile mele despre caini. Intalnesc o haita de vreo 5 caini, eu eram in alergare la vale, cel mai apropiat de mine ma simte si incepe sa latre. Fara sa ma opresc urlu cat pot: "La oi! La oi!". Pana acum nu a functionat niciodata treaba asta. A functionat in schimb cand trebuie. Cainele respectiv se opreste din latrat si o ia la vale, coborand impreuna cu ceilalti. Sunt fericit si continui cu energie. Toti satenii pe care-i intalnesc ma intreaba fie daca sunt de la curse, fie daca sunt ultimul, daca trebuie sa ajung doar pana la Slon. Cand le spun ca trebuie sa ajung in Cheia prin Tabla Butii, ma intreaba unde o sa dorm la noapte. Incepe sa ma doara si mana stanga destul de rau, dar nu numai degetul mare, ci si umarul. Probabil cand am alunecat am fortat si umarul. Ciudat cum te apuca toate durerile cand te incalzesti. Din pacate nu prea mai pot sa imping in bete, cel putin in cel din mana stanga, dar nu ma indur sa strang betele de teama sa nu ma intalnesc cu caini. Dupa ce trec de intersectia cu drumul spre Slon, si mai scap de 2 caini mai pusi pe treaba, la fantana cu cumpana il observ pe Bogdan Iacob. Iar imi iau repere, si cu toate ca nu-mi propun, pare sa ma apropii. Pana la stana urmatoare il ajung, si mergem impreuna pana aproape de

Varful lui Crai (CP10 - lipsa 2:54:00 19:23:00)

Aflu de la el ca se pregateste si se motiveaza sa termine pentru ca-si doreste sa participe la una din cursele de la Mont Blanc. Ii propun sa continuam traseul impreuna, mai ales ca vine seara, si cu o saptamana inainte, inainte de Tabla Butii intalnisem niste caini la o stana. Cu toate ca alearga foarte bine coborarile si portiunile de plat si fals plat, nu ne potrivim pe urcari si incet-incet ramane in urma. Continuam fiecare in ritmul lui, urmeaza coborare, apoi portiuni de plat, fals plat, urcari usoare, care spre surprinderea mea reusesc sa le alerg destul de bine, nu ma simt obosit, doar putina foame asa ca iau un gel. Imi propusesem sa nu mai iau geluri, nu prea le mai suport, dar nici nu as fi vrut sa sufar din nou cum am patit la 2x2. Intalnesc intre timp un echpaj de salvamont, ma intreaba daca sunt ok, este totul in regula alerg. Ii intreb de caini, imi spun ca nu e absolut nici o stana. Asta-mi da din nou putere. Pe inserat intalnesc un grup de 6-7 masini offroad care probabil ca au facut traditionala "prieteneasca la Cimitirul Eroilor". De data asta eu sunt fara masina, in plina alergare. Am chiar energie sa urc din alergare si cateva sarituri sleaurile ce insotesc drumul, si alerg pe acolo pana trec ei. Nu am fost curios, sper sa nu fi scris pe forumul de 4x4 despre nebunii care alergau pe acolo. Vine seara, imi propun ca la buncare sa opresc sa pun frontala. Mai profit tousi de lumina inserarii si pun frontala cu aprox 1 km inainte de Tabla Butii. Odata cu inserarea vantul si ceata revin, temperaturile incep din nou sa coboare. Nu apuca totusi sa ma afecteze foarte tare pentru ca trec de

Tabla Butii (CP11 1:06:33 20:29:33)

si imediat dupa intalnesc o masina de jandarmerie, care-mi spune ca inaintea mea este un grup e 4 concurenti. Deja eram pe locul 10, eram in primii 10, nu-mi doream mai mult, asa ca incepe coborarea spre Valea Stanei, intalnesc arbitrii din CP11 care-mi indica intrarea in traseul inapoi pe Plaiul Cetatii spre Valea Stanei. Marcajul este excelent, ideea benzilor reflectorizante este foarte buna, in padure vantul s-a potolit, asa ca alerg in continuare. Spre finalul coborarii ajung grupul de 4, care mergea. Ma intreaba daca vreau sa depasesc, spun ca nu, ca stiu ce urmeaza, si ca as vrea sa ma odihnesc putin. Merg cu ei cateva sute de metri, dar este vale si-mi pare rau ca o irosesc mergand, asa ca ma hotarasc si depasesc. Urmeaza

Valea Stanei (CP12 0:18:57 20:48:30)

unde ajung in alergare. Constat ca am ajuns cu aproximativ 2 ore mai repede decat estimasem, nu numai ca reusisem sa mentin ritmul sustinut pana la baraj de aprox 10min/km dar chiar accelerasem, ducand media generala la 9,6min/km. Urma urcarea de care imi era teama, pe traseul triunghi albastru, si pentru ca este foarte abrupta, dar si pentru ca este salbatica, prin padure, pe o vale ingusta. Intrebasem organizatorii la sedinta tehnica daca este ok ca pe aceasta portiune sa ma insoteasca un prieten, bineinteles fara sa primesc ajutor gen carat bagaje sau altceva, si a fost de acord. Problema era ca ajunsesem cu 2 ore mai devreme, si in cp nu era nici picior de prieten. Primesc in schimb un ajutor enorm din partea unei arbitre, care-mi spune ca sunt pe locul 4! Deja mi se pare ca visez, nici nu facusem calcule, ar fi trebuit ca dupa locul 10, minus cei 4 sa fi fost pe 6, dar 4? (am aflat a doua zi de la Bogdan Iacob ca doi prieteni cu care venise pana la baraj si care plecasera inaintea lui si a mea, se ratacisera si sosisera dupa el). Si mai mult, voluntarul imi spune ca am sanse la locul 3 pentru ca eu am sosit in alergare, iar cel de pe locul 3 a sosit in mers, si parea mai epuizat. Ii spun ca nu trag la podium, ca este primul meu ultra, si deja si locul 4 este mult prea mult pentru mine. De fapt ideea mea era ca daca tot nu au venit prietenii care sa ma insoteasca sa raman sa astept grupul de 4 si sa urc cu ei. Pana la urma un loc 4 comun cu inca 4 concurenti nu ar fi rau deloc. Plec totusi pe triunghi albastru incurajat din nou de arbitra, careia ii multumesc foarte foarte mult, si incep urcarea. Mi se pare usoara, ma gandesc poate totusi mi s-a parut mult prea grea la recunoastere dar poate nu este asa, urmaresc distanta raportata pe ceas (stiam ca sunt 5km intre cp-uri), trec 1,5km, vad si frontalele celor 4 in urma mea, si asta este reconfortant, stiind ca nu sunt chiar singur pe acolo, si incepe urcarea, din ce in ce mai grea, din ce in ce mai abrupta. Mana stanga isi mai revine si pot sa imping bine in bete. Frontalele celor din spate par sa se apropie din ce in ce mai mult, dar cred ca a fost doar efectul faptului ca ei erau inca pe portiunea mai putin abrupta. La iesirea in golul alpin nu-mi vine sa cred. La 2-300m mai sus vad o frontala. Nu poate fi decat locul 3. Rotitele incep sa se invarta, ce frumos ar fi, dar parca nu indraznesc nici sa gandesc. Ajunge in sa, dar face stanga. Eu strig dupa el, se intoarce, ii spun dreapta, el face dreapta si continua alergarea. Ajung si eu in sa (dupa 1:29:30 la 22:18:00 4.1km), si pornesc spre varf. Sus vantul bate salbatic, ceata este deasa iar termometrul spune 2 grade. Inchid toate fermoarele dar inca nu pun gluga. Il ajung pe locul 3, bajbaim traseul la Podul de Arama, il gasim, trecem de portiunea de lanturi, continuam spre vf Gropsoarele, sub care trec la conducere.
Cateva portiuni mai dificile, pe una dintre ele ma ajuta impingandu-ma de la spate. Multumesc, si dau mai departe. Cand reusesc sa ma indepartez la cativa zeci de metri, se opreste, pune mainile pe genunchi si izbucneste intr-un acces de furie, invinuind numeroasele rataciri ale traseului. Il inteleg, il incurajez, dar nu ma opresc. Trec de Gropsoarele, vine si el dupa mine, dar gresesc traseul imediat dupa varf trebuia facut usor dreapta, eu am mers inainte. Scot GPS-ul, consult harta, si hotarasc sa nu ma intorc, ci sa urmez o curba de nivel pana reintalnesc traseul. Sper sa fie o poteca evidenta sau sa nimeresc un marcaj reflectorizant pentru ca ceata este foarte deasa si risc sa trec de traseu. Alerg prin jnepenis pana la genunchi, si spre norocul meu regasesc traseul. Imediat dupa, gasesc si cortul arbitrului din

vf Gropsoarele (CP13 2:02:30 22:51:00)

cu care vorbesc prin cort. Ma intreaba daca stiu traseul, ii spun ca oarecum, ca l-am facut ziua, dar ca noaptea pe ceata nu seamana cu nimic. Spune ca iese imediat sa-mi arate, doar sa am putina rabdare sa se imbrace, eu ii spun ca nu e timp de asta, intrasem deja in spiritul competitiei, ii dictez numarul prin cort, si plec mai departe. Vantul e din ce in ce mai tare, frontala incepe sa-mi dea semne ca bateria este pe sfarsite. Scot lanterna de rezerva (care este si acumulator de incarcare pentru ceas) si o pun in buzunarul din spate al pantalonilor, dar sper din tot sufletul sa nu ajung sa am nevoie de ea. Am si baterie de rezerva pentru frontala, dar nu cred ca as fi in stare sa o schimb intr-un timp rezonabil pe frigul respectiv. Gasesc panoul care semnaleaza rascrucea, si fac stanga spre Muntele Rosu. Stiu ca de aici traseul este drept si clar, nu mai este decat coborare, asa ca ma grabesc la vale. Reusesc totusi sa ratacesc din nou traseul pe fondul neincrederii, fac stanga pe ce-mi inchipui eu ca ar fi o poteca, cand drumul era evident inainte, ajung la o stanca pe care parea un marcaj, imi dau seama ca toate sunt inchipuiri si lucrurile trebuie sa fie mult mai simple, scot din nou GPS-ul, pe harta respectiva nu era figurat drumul spre Muntele Rosu. Intru in meniuri, incarc alta harta, aici contrastul nu este asa bun, caut Muntele Rosu vreau sa apas pe buton pentru selectarea rutei si-mi dau seama ca am degetele atat de inghetate incat NU SIMT daca apas sau nu butonul. Folosesc dintii, reusesc sa apas, dureaza cateva secunde pana calculeaza, imi afiseaza ruta la 100m mai in dreapta, apoi batteries low si se inchide. Alerg in dreapta, prind traseul, dar vad si o frontala sus care se apropie. Poteca se largeste si se transforma in niste santuri pana la solduri, asa ca e greu sa mai pierd traseul, apoi intru in padure, marcajul excelent se indeseste pe copaci, vantul si ceata dispar asa ca imi amintesc sa ma hidratez. Apuc tetina strang in dinti si incerc sa sug. Buzele pur si simplu nu ma asculta, nu le pot apropia.
Le apropii cu degetele si reusesc sa trag. Abia acum realizez cat de frig a fost sus. Cred ca realizeaza si frontala pentru ca trece in modul avarie, adica o lumina cat sa-mi vad picioarele. Trag gluga pe cap mai mult in speranta sa incalzesc putin bateria sa reziste pana la

Muntele Rosu (CP14 0:42:15 23:33:15 pauza 4')

unde ajung in alergare, nu se vede nici o frontala in urma, si-mi permit sa ma opresc. Strang betele, le fixez pe rucsac, schimb bateria frontalei, iau o mana de glucoza la mine si plec in alergare. Tineam minte ca este o portiune abrupta pe care nu prea am putut sa alerg anul trecut la maraton, dar totul pare mai usor anul asta.
Termin coborarea, alerg si platul, frontale nu sunt in spate, dar nici nu ma opresc. Simt ca este un fel de datorie, daca tot sosec pe 3, sa-l onorez, sa alerg, sa merg cat mai putin. Stiam ca de la baza dealului si pana la bariera este distanta mare, dar spre bucuria mea bariera pare ca soseste imediat, traversez soseaua, intru in sat, si intalnesc pe cineva cu o frontala. Dau bunaseara si intreb directia. Imi raspunde bunaseara si imi indica inainte. Intorc frontala si-l recunosc pe Sebi, baiatul lui Ionut, prietenul care trebuia sa ma insoteasca pe urcare. Ioane tu esti? intreb eu Da ma! raspunde el. Alergam cu totii spre ultimul deal. Urmeaza dreapta stanga, coborare, finish, o intalnesc pe Oana impreuna cu o alta fata care asteapta si ea pe cineva sa soseasca la ultra. Ii confirm ca urmatorii sunt la 5 minute in spatele meu (aveam sa vad mai tarziu pe rezultate ca au sosit la 25 de minute dupa mine, probabil nu au alergat ultima parte). Alerg impreuna cu Oana, Ionut si Sebi, si pentru ca ma simt bine si sunt bucuros, fac o rupere de ritm, si glumesc spunandu-le ca doar atat puteti alerga? Oana imi spune ca finish-ul s-a mutat in sala de sport unde ma asteapta si parintii asa ca sa-mi mai pastrez din energie. Ei se opresc eu ajung la

Finish ( timp 0:46:03 ora 00:19:18)

trec prin poarta, si se intampla o faza penibila, eu stiind ca trebuie la sala de sport, intreb daca am terminat. Toata lumea da drumul la glume de genul vrei sa mai faci o tura, samd. Nu primesc medalie de finisher, dar sunt felicitat de toata lumea, sunt intrebat cum a fost, nu stiu ce sa raspund, mi s-a parut usor, nu sunt epuizat, stau bine in picioare, mie mi se pare incredibil ca dupa toate concursurile la care l-am admirat pe Silviu Balan, acum el ma felicita pe mine. Ajung si parintii care ma asteptau in sala de sport, anuntati de Oana, ma felicita si ei, lumea ma indeamna sa merg in cabana, eu mai incerc sa intind putin momentul de glorie, spun ca m-am incalzit 106km, asa nu ma racesc prea curand.

Am sosit. Eu sunt cu electronicele mele. Mama si nasu' se bucura de rezultat, dar mai ales ca am sosit teafar.

Urmeaza dezechiparea (care e un efort in sine sa iesi din echipamentul de compresie dupa ce ai stat 18 ore in el, si toate sunt umflate, inflamate si tumefiate), dusul fierbinte (stiu, apa rece, etc, etc, eu sunt mort dupa apa calda) si un somn cat de cat pana a doua zi la 7.
Mancam dimineata, ma felicita si familia Stancu (Raducu, Camelia si Marian),

Raducu si Marian, Camelia este in spatele aparatului.

 
participam cu incurajari si la cursa copiilor unde Mihaita Samulescu primeste medalie si e tare mandru de ea, iar eu ma gandesc cu nerabdare la festivitatea de premiere. Stiam de pe site ca este la ora 12, asa ca mai trebuia omorat timpul pana atunci. Facem bagajele, mai discutam cu prietenii, se face ora 11:30 si aflu o veste care ne taie tuturor cheful. Premierea se facuse deja la ora 11:00. Merg si eu pe la 11:40, ridic diploma si o medalie de finisher, si ma uit cu ciuda la cei 3 busteni. Am ratat primul meu podium de alergare montana. Poate vor fi altele, nu stiu. Acum ma simt aiurea. Imi pare rau ca nu am venit mai devreme, ma supar pe organizatori, mai ales ca Alexandra ne cunostea, stia unde stam (Alexandra a revenit cu un telefon, in care mi-a spus ca nu stia ca stam acolo, ca ne-ar fi anuntat, dar ca probabil cu cate a avut pe cap, ne-o fi vazut, dar a privit prin noi. O inteleg, a dormit o ora sambata spre duminica, iar pentru ei, la mai bine de o saptamana de la incheierea concursului organizarea nu s-a incheiat, mergeau sa stranga marcajele tip banda montate pe traseu. De asemenea a insistat sa primesc premiul cand ne intalnim la MPC, in ciuda dificultatilor financiare provocate de organizarea concursului. Multumesc de telefon, apreciez cu atat mai mult efortul pe care-l fac), imprumutase vase de acolo, avea numarul de telefon, ma rog. Incerc sa nu pun la suflet, ii incurajez pe toti care venisera sa ma sustina. Nu-mi pare rau dupa premiu. Nu l-am revendicat. Acum, la o saptamana aflu prin ce dificultati au trecut organizatorii si as fi in stare sa le dau eu contravaloarea premiului ca ajutor.

Refacerea a fost usoara, marti am iesit la o alergare de revenire de 6km cu toate ca as fi putu si luni sa ies, miercuri faceam deja alergare pe teren variat cu dealuri, joi seara dealuri in regim anaerob, in weekend merg in recunoastere in Piatra Craiului pentru MPC.
Nu am avut bataturi, unghii negre, febra foarte putina, ma asteptam sa racesc pentru ca-mi cam "ardea fata" a doua zi, dar totul a fost ok.


Concluzii:

Fara falsa modestie, consider ca locul obtinut este rezultatul "alinierii planetelor", adica vreme rea care a facut ca multi concurenti (mai) buni sa nu ia startul, sa renunte pe parcurs, sau sa faca o cursa la pas pentru obtinerea celor 3 puncteUTMB. Cu toate ca sunt o persoana comoda, friguroasa, ma bucur ca am fost suficient de caine (sau lup? - vezi mascota cursei) sa trag de mine pe urcarea pe Ciucas si pe Gropsoarele.
Stau cu picioarele pe pamant si consider ca nu sunt al 3-lea ultramaratonist din RO, ci al 3-lea din cei care au pornit in aceasta cursa, din care au lipsit multi.

Pregatirea cursei consider ca a fost esentiala in obtinerea rezultatului, de la recunoasterea traseului, programarea timpilor medii, urmarea unei strategii, odihna de inainte, alimentatia, totul a contat. Decizia de ultim moment a Oanei de a-mi da polarul ei, a fost decisiva, fara acesta probabil ca nu as fi trecut Ciucasul, sau l-as fi trecut poate accidentandu-ma.

Echipamentul a fost foarte important in sustinerea acestei curse. De la echipamentul de compresie de la Compressport care m-a scapat de carcei, mi-a tinut cald si uscat, m-a ferit de bataturi si sfarcuri rosii, geaca de ploaie cumparata in ultimul moment de la Salomon, betele si pantofii de alergare (cam tociti ce-i drept, se apropie de 1000km de utilizare), frontala buna, cu bateria de rezerva, ceasul care mi-a estimat permanent tempoul propus, bateria suplimentara cu care l-am incarcat la jumatate, GPS-ul fara de care as fi gasit drumul prin intoarcere la ultimul punct marcat din traseu, totul a contribuit. Lipsa unor manusi impermeabile m-a costat in schimb o accidentare de care trag si acum, o suferinta inutila in timpul cursei, dar si dupa.

Degetul meu dupa curatarea ranei.

Lipsa unui rucsac cu buzunare pentru bidon pe fata m-a facut sa sufar de sete pe unele portiuni unde poate as fi baut din izvor. Niste incaltari cu crampoane mai putin tocite m-ar fi ajutat pe portiunile mai noroioase.

Pantofii mei de alergare dupa cursa. Fetele rupte, o parte din talpa desprinsa si lipita cu superglue. 1000km conteaza

Organizarea. Cu toate ca nu (mai) sunt suparat pe organizatori as vrea sa punctez cateva plusuri si minusuri:

- marcarea traseului MAGISTRALA. Se vede ca este un concurs organizat de salvamonti. Doar ca nu te trag semnele de nas. Am vazut inclusiv frontala petzl legata de stalp si asta spune multe despre dorinta organizatorilor sa iasa bine, sa fie in siguranta concurentii. Marcarea alternativa cu spray / panglici / banda reflectorizanta a asigurat traseul foarte bine, unde nu se vedea una se vedea alta, unde se pierdea/fura/distrugea unul ramaneau celelalte 2. Daca la anul cele 3 trasee ar avea culori diferite ar fi extraordinar. Dar asta e mai mult moft.

- imprimarea hartilor pe suport de plastic, cu toate ca nu am folosit, o idee excelenta, un gand reconfortant ca in caz ca toate electronicele pica, ai un suport solid, rezistent la apa, in format mare, A3.

- schimbarea traseului cu putin timp inainte de start, a fost si un avantaj si un dezavantaj. Dezavantajul a fost ca am facut recunoasterea pe un traseu, iar la sedinta tehnica am aflat ca s-a schimbat. Avanajul a fost ca urcarea a fost mai lina si printr-un traseu mai spectaculos. Dezavantajul meu major a fost ca acolo m-am accidentat, dar asta nu se poate pune in carca organizatorilor.

- lipsa a 2 checkpoint-uri fara sa fim anuntati, este un mare minus. Am inteles dece acum, dar era bine sa fim anuntati macar la sedinta tehnica. Nu ma gandesc la faptul ca s-ar fi putut trisa nemaiurcand pana in vf ciucas, sau mergand cu o masina de teren de la baraj pana la tabla butii, dar ca si concurent stii ca ai cp si trebuie sa gasesti arbitrul, sa-i arati numarul, sa te noteze, frumos ar fi sa-ti noteze si timpul iar la sfarsit pe site sa gasesti pe langa clasamentul final si timpii intermediari ai tuturor concurentilor, astfel incat sa compari evolutia pe diferite segmente ale cursei, asa cum fac cei de la 7500. Stiu, imi plac statisticile, dar poate nu sunt singurul? In general lipsa voluntarilor s-a simtit atroce. S-a completat cu Salvamonti si Jandarmi, dar se pare ca organizatorii au uitat de Radioamatori, pe care nu i-au felicitat pe prima pagina. Au fost prezenti si pe traseu, au ajutat si cu masina, la recuperarea celor care nu au putut termina traseul.

- punctele de alimentare suficiente si dotate bine. Eu chiar nu am simtit dificultatile financiare cu care s-au confruntat organizatorii, crezand ca este vorba doar de faptul ca voluntarii nu au venit din cauza vremii. Glucoza si pastele sunt ieftine, fructele din abundenta le consider mofturi, dar poate gresesc eu.

- sedinta tehnica este programata mult prea tarziu, si nu se aude nimic in sala aia! nu este prima data cand se incearca si nu stiu dece se insista, chiar nu se aude nimic. Lipsa unui pointer devine deja detaliu. Ideea cooptarii lui Catalin Sanatescu in echipa tehnica excelenta, numai ca probabil ca a fost luat si el prin surprindere, si ca orice lucru facut in ultim moment, a facut si el greseli, ca cea monumentala de la start, cand incerca sa ne puna sa alergam in sens opus. Epic!

- mutarea premierii cu o ora mai devreme decat era anuntat pe site (am verificat chiar si duminica), m-a deranjat cel mai mult. Am asteptat special pentru premierea aia. De obicei nu ratez premierile, stau la toate concursurile, aplaud, felicit, fotografiez, cu atat mai mult nu as fi ratat-o pe a mea. Culmea, am omorat timp, eram nerabdator, emotionat, si sa aflu ca s-a tinut, a fost dezamagitor pentru mine. Imi reprosez si mie faptul ca nu socializez mai mult cu concurentii, cu organizatorii, ca nu am fost in sala, ca poate aflam, dar imi place sa implic si familia, mai ales parintii, si prietenii in iesirile astea, am preferat sa stau cu 4 rude si 6 prieteni veniti special sa ne sustina pe mine si pe Oana la cabana, dar m-am prezentat cu 20 min inainte de ora la care stiam ca este premierea. Poate alta data, poate pe un loc mai bun ... Cine stie?

Podiumul mai trebuie sa ma astepte

Diploma care atesta clasarea mea onorabila.

2x2 Race - Raport de cursa, sau ce poate face o cafea

Prolog anual:

Ne antrenam cu aceasta cursa in gand. Este cam al doilea obiectiv dupa 7500 la care ne gandim cand ne antrenam. Intre timp, microbul alergarii montane prinde, si devin si alte curse la fel de interesante, fiecare cu avantajele ei. 2X2 este un concurs frumos, desfasurat intr-o zona superba, pe traseul de creasta al Fagarasului, intre cele mai inalte 2 varfuri ale Romaniei.

Prolog lunar:

Thassos, eu in copac, pe un traseu de hiking

Am continuat sa ne antrenam dupa 7500, chiar si in concediu, in Thassos, aproape exclusiv pe track-uri montane, aproape in fiecare dimineata, sa ne vina usor la 2x2. Aveam obiectiv sa ne inscriem la 2x2 si sa ne incadram in timpii limita impusi anul acesta. Continuam si dupa concediu, marim distantele, vitezele pe antrenamentele de intervale, bagam banda in panta, dar si multe dealuri in IOR.

Thassos, Oana exerseaza alergarea la vale.

Prolog saptamanal:

Cu un weekend inainte de cursa mergem sa facem recunoasterea traseului pe care nu mai fusesem niciodata, Capra-Negoiu, si sa verificam cat de greu este timpul intermediar de7 ore. Traseul il facem doar in mers, vremea este buna, dar terminam in 7 ore 25. Realizam ca timpii sunt foarte stransi, iar Oana incepe sa dea inapoi dezamagita, pana la hotararea de a nu mai participa decat in calitate de support pentru mine. O conving sa participe macar la X1, apoi sa participam totusi la 2x2, si oscilam asa toata saptamana pana in dimineata plecarii.

Fotografie panoramica din vf Ezerul Caprei, cu vp Arpasul, Vistea si Moldoveanu in zare.

Cu o zi inainte:

Pentru ca nici prognoza nu era tocmai favorabila, hotaram totusi ca ea sa participe la X1 cu un coleg, Iulian Ionescu, ii propunem, acesta accepta iar eu ma inscriu la cursa lunga. Cu toata nehotararea asta, eu nu prea am timp sa realizez in ce ma bag, si abia acum incep sa se invarta rotitele. Studiez participantii, 80% dintre ei au rezultate mai bune ca mine la precedentele concursuri. Obiectiv ad-hoc: sa termin pe lumina.
Ajungem la cazare, balea cascada, lasam bagajele, si apuc sa mananc ceva paste inainte sa plecam spre balea lac, locul de start, finish, sedinta tehnica, samd. Este ultimul lucru bun pe care-l fac in ce priveste alimentatia.
Ajungem la balea lac, ne intalnim cu ceilalti colegi de serviciu care urmeaza sa participe la cursa X1, Adrian Ionescu si Catalin Secui.

Eu, Iulian Ionescu, Catalin Secui, Adrian Ionescu, colegi de servici, iar acum de concurs.

Mergem cu totii sa mancam la cabana balea lac 1. Iau o ciorba de vita.

Adrian Ionescu, eu si Oana, asteptam mancarea

Afara ploua torential. Pentru maine prognoza spune acelasi lucru. Incepe sa-mi para rau ca nu m-am hotarat sa cumpar haina de ploaie de la Salomon pe care o ochisem. Ramane sa ma bazez 40km la peste 2000m inaltime pe foita de ceapa cumparata din decatlon. Ploaia sta, noi terminam de mancat si mergem sa salutam organizatorii, sa aflam cand ne putem inscrie, samd.


Pentru ca e inca devreme, si mai trebuie sa omoram timpul, mergem la Paltinul sa mai bem un suc. Pentru ca emotiile ma napadisera deja, zic sa ma pun putin pe picioare cu o cafea. Eu nu beau cafea in mod normal. Nu are decat expresso, asa ca beau expresso. Maaaare greseala. Mai rau m-a agitat.Ne inscriem, luam chitul de concurs, plecam spre cazare. Ajuns in camera nu mai pot sa mai mananc nimic. Si nici sa dorm, ma chinui toata noaptea.

Ziua cursei:

Ma trezesc pe la 5, aparent odihnit. Parca am si visat ceva? Nu mai stiu. Dus, imbracat, ultimele pregatiri ale echipamentului, plecam ca la 6:30 sa fim la sedinta tehnica. Aceasta nu se mai tine. Ce ar fi de spus? Totul este clar, traseul de creasta. Intreb de singura nelamurire, curba de nivel de sub varful Iezerul caprei pana in saua urmatoare. Traseul marcat este prin creasta, periculos, cu vreo 2-3 hornuri unde trebuie atentie. Mihai spune ca e normal sa o luam pe jos, dar sa-l intreb totusi pe Florin, ca el a discutat cu salvamontul si a stabilit traseul. Florin spune ca nu e voie pe jos, trebuie pe traseu. Ok … Ne mai invartim putin mai vorbim, ma intalnesc cu Vlad Vuta care mi-l prezinta pe d-l Simion. Participa si dansul la elita, nu are partener, are obiectiv sa termine pe lumina, si s-ar putea sa ne potrivim. Vlad ma complimenteaza putin, ca as fi mai bun ca el, cu toate ca la toate concursurile m-a intrecut, la Cozia venind chiar cu un loc inaintea mea. Eu ma indoiesc sa pot tine ritmul cu d-l Simion, il stiu de la Brasov, unde pe ultima urcare in poiana, trecea pe langa mine in alergare. Hmmm dintr-o data auzim: 10.. 9... wtf? Nu am apucat sa pornesc ceasul, ma uit la Oana,
ea e in aceeasi situatie, ne pupam, ne uram succes, pornim ceasurile, si plecam. Deocamdata incet. Startul este de pe heliport, pe scaritele inguste. Chiar nu e locul si momentul sa risti sa alergi aici.
Ceasul normal ca nu gaseste satelitii, ii dau reset, il pornesc din nou, porneste in sfarsit. Doar e garmin, american. Daca era o chinezarie pornea din prima, sau macar era ieftin. Apas start si sunt deja la baza urcarii spre saua capra.

Start – Saua capra 24'06”

D-l Simion este cu mine, tine aproape ies putin din traseu sa depasesc un grup numeros care mergea mai incet, dansul se tine bine. Ne mai minunam un pic de filmarea aeriana care ni se aplica, si ne trezim in sa. A fost usor. Am terminat primul km, mai sunt 33 :))

Saua Capra – Negoiu 2h 05'04”

Eu pe vf. Negoiu. Pana aici a fost usor.

Strigam numerele de concurs, si pleacam mai departe. La jumatatea urcarii pe Iezerul Caprei, ma uit in sa, si o vad pe Oana. Strig cat pot Hai Oana! Inca-mi pare rau ca nu participam impreuna. Sper totusi sa facem un concurs bun, mai ales ea, ar trebui sa faca aprox 8-9 ore. Continuam si ajungem repede in varf. Urcarile mi se par usoare. O fi de la bete? Este primul concurs in care particip cu asa ceva. Urmeaza coborare scurta ca apoi sa intram pe traseul despre care intrebam organizatorii. Constiincios, gasesc traseul, urc d-l Simion dupa mine, o echipa de fete(veveritele?) la fel. Este ceata, suntem in nor, dar dupa jumatatea distantei pana in sa, ceata se ridica, si mi se confirma ce vedeam pe jos: singurele urme veneau, deci, or eram primii, or ceilalti au luat-o pe jos. Un sir de oameni serpuiau 50m mai jos, pe un traseu mai sigur, mai alergabil, nu neaparat mai scurt. Ajungem si noi insa, apoi la izvor, avem apa, d-l Simion imi spune chiar ca are 2,5L luati de la start. Eu am plecat cu 1L, si inca nu am luat nici o gura. Ochisem un izvor mai mic la Caltun si estimez ca pana acolo-mi ajunge ce am in camel-back. Ajungem pe vf Laitel, ma simt inca bine pe urcari, am alergat chiar si o portiune de panta de 5-6% ajutat in bete in stilul nordic (brat si picior opus) si mi s-a parut ca alerg ca si cum as fi pe plat. Ma cenzurez totusi cat pot, sunt constient ca nu am facut nici 10% din cursa. D-l Simion in schimb pare sa se resimta, ramane in urma, spune ca porneste mai greu, dar ca dupa o perioada isi revine si merge bine. Stiu treaba asta de la Brasov. Mi-a turnat plumb in picioare cand a trecut pe langa mine la jumatatea cursei. Convenim totusi sa mearga fiecare in ritmul lui, si incet-incet ma indepartez, prind concurenti din urma, trec de lacul Caltun, inca am apa, nu ma opresc, dar ma astept sa ma intalnesc cu cei care coboara deja din varf. Inca nimic. Ajung la intersectia spre Cabana Negoiu, nici un concurent. Ajung la intrarea pe Strunga Doamnei, nici un concurent. Il salut pe Dragos, arbitrul cu care am venit anul trecut cu masina, si-i dau inainte. In hornul de inainte de varf cu aprox 1km ma intalnesc cu cei care au fost deja in varf. Hmmm oare merg prea tare? Anul trecut participam la X1 si primii concurenti i-am intalnit pe la traseul spre Podragu. Numar 10 oameni si ajung in varf. Fac o poza, arbitrii capseaza numarul, si plec inapoi.

Negoiu – Saua Capra

Revenire in saua Capra, aproape jumatate este gata.

Imediat sub varf ma intalnesc cu d-l Simion, il incurajez, imi cer inca o data scuze ca nu ne sincronizam, nu pare deranjat, este multumit ca nu stia traseul dar s-a descurcat, mai ales pe ceata care tot cobora din cand in cand. Nu trebuie totusi sa cerem mai mult de la vreme. Trebuia sa ploua conform prognozei, dar in schimb avem doar nor cu perioade de soare. Incurajez restul concurentilor, ma intalnesc cu Vlad, partenerul lui are ceva probleme si a ramas in urma, el merge mai incet. Ajung la lacul Caltun, am consumat toata apa si trebuie sa umplu camel-back-ul. Ma chinui, nu pot apropia gura pungii de piatra, directionez apa cu mana, mai si beau ca e soare si mi-e sete, ma enervez si plec cu 1L de apa si sacul desfacut. Ma opresc iar, il inchid, si abia astept sa ajung la 2km de saua capra unde este apa din belsug. In drum ma intalnesc cu un grup superenergetic, cu clopotei, trompete si muuulta energie. Dupa ce trec de ei, incep sa strige iar, ca si cum cineva ar fi dupa mine, ma intorc si imi dau seama ca de fapt inca nu au terminat cu mine! Alerg si la deal, ce sa fac? Ma pun cu clopoteii? Ma linistesc insa repede. Carceii sunt si ei prin zona, sa-mi aminteasca faptul ca mai avem de convietuit vreo 30km. Imi reintru in ritm, si dupa un km vad in fata o echipa de baieti 306- Peugeot. Incepea o urmarire care avea sa dureze pana la vf Parul de Fier. Ii intrec, ma intrec ei apoi, trecem de Laitel, ajungem la apa, eu opresc sa iau apa. Bag 2L, si beau pe saturate. Nu exagerez totusi, imi vine greu imediat dupa ce beau apa, nu stiu dece. Plec mai departe, baietii nu se mai vedeau. Ajung din nou in saua cu curba de nivel, si vad la intrarea in traseu 2 oameni, unul dintre ei face un X din betele de tura, semnul celor de la 2X2. Ma bucur ca sunt arbitri macar la intoarcere si ca toata lumea macar s-a intors pe acolo. Urc pana la semne ca sa-mi dau seama ca de fapt sunt 2 turisti care acuma mancau linistit. Ciobanul este si el acolo si se uita mirat la mine. Imi spune: ia-o pe jos, pe carare ca e mai bine! Parca eu nu stiam ca-i mai bine? Corectitiudinea mea fantastica! Ma reped acum pe cararea de jos ofticat ca mi-am consumat resursele sa urc pana la indicator. Cainele ciobanului se ia dupa mine sa ma invete minte. Eu : La oi! La oi! Ciobanul: nu musca! Vin niste turisti din fata cu un copil. Se opresc brusc. Nu le spun ca nu musca. De unde sa stiu eu? Urc din nou pe vf Iezerul Caprei, cobor in sa, unde regasesc echipa de baieti, organizatorii.

Saua Capra – Moldoveanu 3h29'07”


Florin se ofera sa-mi umple camel-back-ul, dar nu este cazul, este aproape plin. Mananc cascaval, napolitane si cea mai buna turta dulce din viata mea, imi iau rucsacul in spate si plec mai departe. Echipa de baieti trecuse deja de lac, insotita acum si de unul din membrii echipei Crainic. Merge mult mai bine, se vede pe el ca este proaspat si in scurt timp ii depaseste. Imi propun sa nu mai fortez, si chiar ma bucur cand nu-i mai vad, disparuti dupa lacul capra. Incep coborarea si inainte sa incep urcarea spre portita Arpasului incep sa ma intalnesc cu cei care vin dinspre Moldoveanu. Ma uit la ceas, sunt mai putin de 5 ore de la start. Hmmm oamenii astia au ajuns pana pe Moldoveanu in mai putin de 2 ore jumate.  Joaca in alta liga, asta-i clar. Ne salutam reciproc, trec de trei pasi de moarte, urc la Nerlinghen, unde gasesc unul din membrii echipei Peugeot. Discutam putin, eu trec mai departe, se vede si celalalt membru, urca arpasul mare, dar mai incet, se vede ca-si asteapta coechipierul. Pe drum gasesc un grup format din cativa adolescenti la liceu, dar si cativa adulti. Eu dau buna ziua, cei mari buna ziua, cei de liceu … saru'mana. Aaaa gata. M-au resetat, imi aduc aminte imediat varsta, imi inchipui ce fata am, batrana si epuizata. Ei incep o discutie filosofica daca se zice sarumana sau sarut mana. Mie mi-e tot una si ma gandesc totusi un salut ar fi mers la fix. Si o injuratura mergea mai bine.
La trecerea de pe Arpas pe Mircii membrul echipei Peugeot se opreste sa-si astepte coechipierul, deja inventam noi si noi saluturi, ca in episodul din Seinfeld!. Urc vf Mircii, pe curba de nivel de sub varf vad un concurent. Hmmm stiam ca e inchis traseul pe acolo. Nu se castiga mult, dar psihologic conteaza. Gasesc forta sa-l salut de sus, concurentul se uita cam chioras la mine. Intalnesc apoi o concurenta. O salut voios, eram pe coborare. Da sa spuna ceva, dar se vedea ca se chinuie, si nu iese nimic. Malc. Incerc sa salvez situatia si spun ca nu e nevoie sa-mi raspunda. Stiu ca e greu. Zambeste, sper ca am ajutat-o. Mai cobor putin si ma intalnesc cu Iulian Ionescu, coechipierul Oanei imi spune ca Oana a ramas mult in spate. Cam in acelasi timp soseste Raluca Raducanu, una dincele 2 fete care participa la elita. O salut, ii spun ca a contat apa pe care i-am dat-o anul trecut pe Moldoveanu. Ea isi aminteste, imi multumeste din nou, plecam fiecare in drumul lui. Ajung la Lacul Podul Giurgiului, apa e pe terminate, intalnesc o concurenta si o intreb daca a mai vazut apa pe traseu. Ea-mi spune ca este dar in afara traseului, mai bine sa iau de aici. Iau din paraiasul care se formeaza din coada lacului, practic din lac. Turistii fac ochii mari, eu trag din furtun de parca-i bere rece. Plec mai departe, la nici un km gasesc un izvor relativ aproape de poteca. Nu ma mai opresc sa schimb apa.
 La intersectia cu traseul spre cabana Podragu ma striga Adrian Ionescu, pare fresh, il intreb de restul, imi spune ca si Oana si coechipierul lui, Catalin Secui sunt aproape. Nu schimb multe vorbe cu el, abia astept sa o vad pe Oana. Ii intalnesc, Oana e bine, nu-i e rau, dar nu prea are motivatie sa traga. Ne incurajam, toti imi spun ca merg bine si ca sunt pe 4 sau 5. Eu le explic faptul ca majoritatea celor buni au plecat in sens invers si ca nu am cum sa merg atat de bine, am vazut si eu ce tempo este la locul 4. Dau inainte, si urmeaza numeroasele curbe de nivel care te tot pacalesc si care par sa nu se mai termine pana la urcarea spre Vistea Mare, care pare o adevarata izbavire. Intalnesc pe portiunea asta si concurentii mei directi, e clar ca majoritatea sunt in sensul celalalt. Ocolesc tot pantofarismul de pe traseul VisteaMare-Moldoveanu, cu catei, cu bete legate la rucsac cu varful in sus pe post de arma, cu pozitii de FB, samd, si ajung la CP. Sunt intrebat numarul, spun ca sunt atat de epuizat ca l-am uitat. Nu-i nimic imi raspunde arbitrul. Baga o piruieta! Suna comanda ca o pedeapsa ca am uitat numarul. Ce sa fac, ma supun. Scot oricum rucsacul, las betele si ma asez si eu. Imi permit prima pauza asezat. Discutam despre incaltarile mele care arata foarte rau, arbitrul imi spune ca el are unii din 2009 are cateva mii de km la activ si ca arata mult mai bine. Ai mei, la sub 700km arata jalnic. Deja alunecasem de cateva ori in cursa, aveam o gaura in mana, si aveam la activ cateva minute de vorbit cu ei pe un ton rastit. Mananc 2 biscuiti de la CP, si dau sa plec mai departe.Trecusera 4 minute. Ma intorc totusi si-l rog sa-mi faca o poza. Deja imi era rau, si ma mir ca am chef de chestii d-astea.

Pe vf. Moldoveanu am chef de poze. Este de fapt singura poza facuta cu camera, si ultima cu caciula de la Azuga :((

Vf Moldoveanu – Sa Capra 3h48'52”

Dupa 8 ore si 10 minute de la start, plec de pe Moldoveanu, cobor VisteaMare, ma intalnesc ultima data cu echipa Peugeot, din nou pe curbele de nivel interminabile, mai alerg, dar nu mai merge asa bine. Am deja o stare de rau, combinata cu o cefalee. Ma intalnesc cu d-l Simion, este inca bine, estimeaza ca am cam o ora avans. Inainte de saua Podragu imi dau seama ca am pierdut si caciula salomon primita la Azuga anul trecut. Imi pare rau dupa ea, o foloseam sa-mi reglez temperatura, avea si valoare sentimentala. Asta e, mergem mai departe. Ma intalnesc cu Vlad Vuta ultima data, pacla deja e groasa pe ochii mei, el imi cere numarul de telefon, poate pregatim un concurs impreuna, suntem de valori apropiate, eu nu sunt in stare sa gandesc sa-i cer si eu numarul, nu sunt in stare nici macar sa-mi amintesc sa-l rog daca-mi vede caciula sa o recupereze. Plec mai departe, dar ii promit ca il astept la sosire, si ca vorbim … Ajung la Izvorul de inainte de Podul Giurgiului, vars apa care-mi ramasese si fac plin. In timpul asta, soste si coechipierul lui Vlad, ma intreaba cat am facut de la Moldoveanu, credea ca nu mai ajunge. Ii spun ca este posibil, era ora 17:00, mai avea 3 ore pana se inchidea varful. Avem o disputa, eu ii spun ca chiar si mers este posibil, el spune ca mers de-al meu, eu nu am putere sa-i raspund, poate ca nici cu mersul meu nu ar fi ajuns. Oricum eu nu m-as fi intors pentru nimic in lume. Incep urcarea pe vf Mircii, culmea e ca imi plac mai mult urcarile. Ce s-o fi intamplat cu cheful meu de la Hercules? Coboram ca nebunul cautand portiunea “de aici traseul se pravaleste pana la Finish”. Gasesc curba de nivel de sub varf, si o iau pe acolo. Imi confirm ca nu e mare castig, trec pe Arpas, si din nou la vale. Jos de tot se vad niste concurenti. Nu are cine sa fie inaintea mea. Probabil ceva intarziati. La vf parul de Fier ii ajung, suntDitzu (Adrain Costia) si George Saitan, ei se intorc, spun ca e greu. Le propun sa mearga cu mine, ma refuza. Ajung si o concurenta pe coborarea de pe Nerlinghen, si-mi spune: imediat va fac loc dvs. Or zona asta are ceva, si dupa sarumana la dus merge si un dvs la intors, or nu stiu ce sa mai zic. De fapt nu zic nimic, multumesc si trec mai departe. Trec de trei pasi de moarte, unde tot din oboseala opresc track-ul gps de pe ceas, cand incercam de fapt sa vad cata baterie mai am, pornesc alt track de la zero, ma tarasc pe coborarea din Portita Arpasului, si abia astept urcarea la Lacul Capra. Urc, si vad multe corturi, personaje. Eu sunt terminat, sper sa nu ma vada cineva sa ma incurajeze. Trec de lac si ajung la singura parte din traseu pe care nu o anticipez. De la Lac in sa esteo urcare. Plumbul revine in picioare. De pe traseul opus coboara 2concurenti. Nu am reactie, continui usor. Ajung in CP, fara sa ma vada nimeni, nici macar arbitrii. Ma apuc sa caut rucsacul lasat aici, ei ma vad, vin in alergare spre mine, ma intreaba numarul, imi spun ca bagajul mi l-a luat Oana. Mananc cea mai buna napolitana manacata vreodata, stramba, si moale de la umiditatea in care a stat (sper!). Moment in care intra in CP si un alt concurent de la elita, Alex Beldiman.

Sa Capra – Finish 13'54”

Ma apropii de sa, odata cu un abitru care pare sa-mi faca concurenta :)) striga un numar care pare sa fie numarul meu de concurs in statie, moment in care pe toata valea se aude crainicul competitiei care spune:  coboara Grigore Iulian … bla … bla … bla. Eu ma feream de niste incurajari in CP si ma trezesc strigat in statia de amplificare de la finish. Imi amintesc de Hercules, de finish-urile mele fantastice, si incep sa alerg la vale. Repede. Ajung pe plat si continui sa alerg. Gasesc o portiune de deal, alerg. Urc pe scarile helipadului, alergand si-mi dau seama ca scarile nu se potrivesc pe ritmul meu. Trec pe iarba si alerg in continuare. Ma ajut chiar de bete. Nu inteleg dece, nimeni probabil nu intelege. Trec linia de sosire, Oana ma imbratiseaza, Iulian Ioescu este si el acolo si ma felicita. Locul 14 din 24 care au terminat, in 12:11:03
Medalia de finisher, ma indrept spre masa unde Oana se ofera sa-mi aduca o felie de pepene.

Alerg pe ultimii metri cu toate ca urcarea pe helipad este destul de grea.

Eu epuizat il vad pe Florin si ii spun:
Bai nu sunteti sanatosi! Dar vin si la anul!
El imi raspunde cu calmul Sibian: Noi nu suntem sanatosi? Voi alergati pe traseul asta! Noi uite ce facem (si-mi arata o bere pe care o tinea in mana).

Sunt doar tachinari, eu sunt multumit ca s-a terminat cursa, ca a fost vreme buna, ei sunt multumiti ca este particpare buna, timpi fantastici, atmosfera frumoasa. Mananc 2 felii de pepene, inca nu pot sta jos. Oana ma convinge sa mergem lamasina sa schimb bluza, si sa ma imbrac mai bine. Incerc sa si stau putin, dar mai rau fac. Trebuie sa ma misc. Urc din nou pe Helipad, gasesc puterea sa incurajez alti 2 concurenti, unuia ii car chiar bagajul lasat in saua capra, sa iasa frumos in poza de finish. Nu rezist insa mai mult de 5 minute, nu ma simt bine, si convenim sa mergem la hotel. Ce-mi inchipuiam eu ca-i astept pe toti, ca-i incurajez, ca mai schimbam impresii. Urmeaza dus, si o noapte cu frisoane, unde imi doream ca picioarele sa-mi stea la rece, dar mijlocul sa fie la cald.

O zi dupa:

ne trezim dimineata, mancam bine, plecam spre festivitatea de premiere. Inca mi-e rau de la stomac, picioarele sunt inflamate, dar nu am inca febra. Bataturi minore, 2 vanatai la unghii peste cele 2 unghii deja desprinse sau cu bataturi. Macar sunt consecvent.

Podiumul la Elita.

    
Ne intalnim cu d-l Simion, imi spune ca a sosit seara, a parcurs o portiune la frontala. Mi-as fi dorit si eu experienta. Inca nu am mers noaptea pe munte. Poate la Ciucas poate mai devreme, om vedea.
Poze, felicitari, premii, aplauze, plecam spre casa. Mi-e rau la curbe, nu am chef sa conduc, nu am patit pana acum. Imi dau seama ca efortul a depasit orice alt concurs la care am participat pana acum. Acasa mananc in continuu, ma trezesc chiar noaptea si rad o portie de paste. Oana vine ingrijorata dupa mine in bucatarie. A doua zi, surpriza, am 74,5kg cu 500g sub media obisnuita.

Doua zile dupa: Febra. Totusi usoara. Aproape nimc la maini, un pic la triceps. Fac putina mobilitate dimineata, febra aproape dispare. Mananc in continuare.

Trei zile dupa: Febra usoara. Plec in parc sa alerg 3 ture. Cu toate ca le alerg cu 6'30”/km, adica usor, dupa 2 ture ma opresc. A revenit senzatia de rau, nu sunt inca refacut. Mai asteptam un pic.