Ciucas X3 2014

 In 13 septembrie 2014 am participat pentru a doua oara la proba de UltraMaraton din cadrul concursului Ciucas X3, o cursa de 105km lungime si 5000m diferenta de nivel pozitiva (suma tuturor urcarilor). Am ajuns cu o ora si jumatate mai repede ca anul trecut, terminand in 16 ore si 41 de minute, ocupand locul 8-10 (pentru ca am sosit impreuna cu alti 2 concurenti) din 40 care au terminat, 52 care au luat startul.

Diploma si medalia frumoasa de finisher UltraMaraton 2014

 

 Pregatirea Concursului

Din punct de vedere tactic nu am avut prea mult de pregatit, anul trecut am facut recunoasterea traseului, am participat si la cursa, stiam aproape pe deasupra traseul. Cu un weekend inainte de cursa am fost in Ciucas sa ajut la marcarea traseului, unde am facut mare parte din plecare, precum si portiunea vf Ciucas - Bratocea. Totul la pas, usor, eram inca in recuperare dupa un concurs lung, proba TDS din cadrul UTMB, povestea completa aici.

Cu cateva zile inainte de concurs, Robert Hajnal a facut un post pe blog in care ma punea si pe mine printre cei 10 favoriti ai cursei, mai mult prin prisma faptului ca anul trecut am iesit pe locul 3, si probabil si pentru ca in ultimul timp am tot interactionat, am schimbat idei pe teme de alimentatie, antrenament, concursuri, samd. Cu toate ca postarea respectiva a pus ceva presiune pe mine, si ca rezultate antrioare erau cel putin 15 oameni mai buni ca mine aliniati la start, nu am lasat emotiile sa ma domine, si am acceptat provocarea.

Am mai reactionat bine si altadata, atunci cand l-am cunoscut pe Robert, la lansarea UltraFood inainte de Intersport. M-a intrebat ce timp mi-am propus, eu i-am spus ca 2 ore, pentru ca anul trecut scosesem 2:06.

El a pufnit si a spus 2 ore? asta nu e obiectiv! Mi-am schimbat obiectivul fara sa-i mai spun in 1:45 si mi-a iesit.

Am luat track-ul de anul trecut, timpii pentru fiecare CP carora le-am aplicat o formula de reducere cu 95% si 90% care in final sa ma aduca sa termin cursa cu 1 ora mai repede sau cu 2 ore mai repede, respectiv 17 ore si 16 ore. De asemenea, dupa suferinta de la TDS, mi-am propus sa am o strategie in ce priveste mancarea. Pornind de la track-ul de anul trecut, si estimarea de calorii consumate, mi-am propus initial sa consum 10.000 de calorii. Dupa ce am mai discutat si studiat, am ajuns la concluzia ca este prea mult, si am tot redus, si oscilat, de la 1000 de calorii pana la 5000, si pana la urma m-am oprit la maxim, adica 5000, eram convins ca nu va fi chiar atat, dar mai bine sa renunt in cursa decat sa vreau si sa nu am de unde.

Timpii de anul trecut, cei pentru 17 ore si pentru 16 ore.
Dupa ei, mancarea, cu caloriile si gramele de glucide, proteine si grasimi.

In total s-au strans: 

- 3 portii de orez

- 3 portii de paste

- 8 nutriboane

- 3 izotonice

- 2 geluri

- 1 punga de amestec nuci casino

- 2 cola la jumate ... stiu ...

In plus, pentru ca se anunta o zi foarte calduroasa, mi-am propus sa consum 16 litri de lichide. Aproape 2 galeti. Ca la cai :)

Pentru paste si orez, strategia furata de la Robert, testata cu o saptamana inainte in Ciucas, era ca portiile de aproximativ 100g sa stea in pungute legate la gura, carora sa le rup un colt, si sa le consum ca din tub.

Mancarea inainte de gatit

Bombitele de energie. Orez cu lapte si miere si Paste cu branza sarata.
Pe sticla cu mesaj de la coca-cola scria "all the right moves". Mi s-a parut de bun augur.

Apoi, am impartit mancarea pe cele 4 portiuni ale concursului (start, bratocea, maneciu, P Stanii)

Cele 4 portiuni ale cursei

Mancarea impachetata si numerotata.

Din toate acestea am reusit sa consum:

2 portii de paste

2 portii de orez

8 nutriboane

1 izotonic

0 geluri

0 casino

2 cola
10 litri de apa

din CP-uri am consumat:

- 2 felii halva la stana nebunu

- 1 sticla de Tymbark fizzy la izvorul de sub vf lui Crai
- o felie de pepene la Muntele Rosu

Cred ca am reusit sa ma apropii destul de mult de ce mi-am propus, nu am suferit absolut deloc in ce priveste energia, nu mi s-a mai facut rau, dupa cursa nu mi-a fost foame, am mancat abia a doua zi normal.

Raportul de cursa

Am pus ceasul sa sune la 4:45. La 4:00 ma uitam pe pereti si ascultam pasi in cabana. Eram odihnit si nerabdator, dar am stat cuminte in pat pana la 4:45. Era importanta odihna. Sacul si echipamentul erau pregatite de seara. Dus, imbracat, am mai iesit putin afara sa vad temperatura, totul ok. La 5:40 ies la start, socializam, ni se verifica echipamentul, suntem trecuti dincolo de linia de start, 10, 9, 8,

START

Nu, nu urma sa ne muscam, doar sa alergam :))

Ftotografie foarte frumoasa de la start.

se pleaca intr-un ritm relativ lent. M-am trezit in primii 10, dar m-am temperat repede. Am aprins frontala, am ajuns la drum, si pe urcare am inceput sa fiu depasit. L-am recunoscut pe Dragonu', trioul Mihai Serban, Dumitru Falca, Florin Totalca. Daniel Florea parea cel mai relaxat cand a trecut pe langa mine, l-am incurajat si el s-a apucat sa-mi spuna despre GPS-ul pe care-l are in teste. Eu i-as fi spus ca ar fi cazul sa se cam grabeasca sa lase naiba electronicele. Oricum ceasul meu se resetase deja si se comporta ca un ceas obisnuit. Ma obisnuisem cu ideea, tocmai de aceea imi notasem pe hartie si orele la care trecusem anul trecut si estimarile pentru 1 ora si 2 ore mai bine ca anul trecut. 

Tocmai ce am intrat in padure.

A inceput sa se lumineze, si am ajuns la 

Poiana Stanii

am continuat pe urcarea spre Tabla Butii, unde am experimentat pentru prima data in concurs mancat paste.

Este putin sufocant, mai ales ca urci, si mai foloseam si bete, dar m-am descurcat. Pana la intrarea in chei mancasem deja si mi se parea ca exagerez cu indopatul. Am continuat totusi conform planului cu 2 nutriboane dar am sarit peste izotonic. Mi-am propus ca daca o sa renunt la ceva din plan, atunci sa fie gelurile si izotonicele. Am trecut de superbele chei unde tocmai ce rasarea soarele, Saua Chirusca, si la apropierea de 

Cabana Ciucas 

am observat modificarea traseului. La editiile anterioare tot timpul m-am intrebat daca nu ar fi mai bine sa o luam pe acolo spre varf si sa nu mai ocolim pe la cabana. Acum ca am luat-o si pe acolo, as spune ca e cam acelasi lucru ca efort (este mai scurt, dar se castiga putina diferenta de nivel), dar macar e mai frumos, nu mai este forestierul de dupa cabana. La cabana imi permit prima oprire, umplu bidoanele cu apa si fac o poza cu nasul meu, Adi, care face parte din echipa de radioamatori voluntari, si care castiga si el o competitie grea, cu propria greutate.

Bravo Nashu' poate la anu treci in randurile concurentilor. (foto Vlad Micu)

Am plecat mai departe spre varf, si imi aminteam ce greu era pe aici anul trecut, ce frig, si cat sufeream. Acum, deja trebuia sa intorc sapca invers, sa nu ma arda soarele pe ceafa. Am ajuns pe

Varful Ciucas

la 9:50 si nu puteam sa nu ma gandesc la faptul ca Oana urmeaza sa ia si ea startul peste 10 minute la proba de maraton. As vrea sa-i trimit un mesaj, dar telefonul imi spune emergency calls only. 

Oana este si ea in proba de Maraton

Plec mai departe, trec de rascruce, intersectia spre babarunca, releu, si ajung la 

Pasul Bratocea

unde ma uit prima data pe estimarile de pe hartie, eram sub estimarea de 16 ore. Mi-am dat seama totusi ca nu poate fi foarte realist pentru ca ritmul urma sa scada pe ultima parte, iar anul trecut a mers greu pe prima parte, am stat si la cabana Ciucas. Im propusesem aici sa nu iau apa, dar voluntarul m-a convins sa fac plin. Oricum pe urmatoarea sectiune urma sa mananc iar paste iar la precedenta portie am cam avut nevoie de apa. Am slabit putin si ritmul, si am pierdut grupul in care eram. Am continuat singur pe serpentinele spre vf Grohotis, care m-au surprins, anul trecut am urcat direct, prin stanga. Desi am ocolit putin, parca drumul a fost mai bun. Panta spre varf mi s-a parut mai mica, si cand inca eram la baza am vazut un grup numeros pe varf, fapt ce m-a mai inviorat. 

Ajung si eu pe 

Varful Grohotis

Alexandra ma intampina pe vf Grohotis.  (Foto Octavian Andrei)

unde gasesc un CP de top. Alexandra se ridica cu mult inainte sa ajung, coboara spre mine, si ma intampina cu informatii despre km la care ma aflu, cat mai am pana la urmatorul CP cu apa, ma intreaba daca vreau sa iau apa de la ei sau mai am pana la urmatorul CP. Eu multumesc de oferta, mai am apa, stiu ca urmeaza coborare abrupta si apoi ceva platuri si speram sa mai alerg, mai ales ca vazusem grupul numeros pe varf. Cand ajung sus, ma preia un alt voluntar, care imi indica directia, imi spune locul pe care ma aflu, cat au avans cei din fata mea, si face si o prognoza ca daca trag, am sanse sa ies in primii 10. Super prognoza! Intreb si eu cine este pe primul loc, imi spune ca numarul 17. Eu ma bucur ca stiu al cui e numarul. Prind si eu aripi si plec mai departe

Plec in urmarirea celor 5-6 de inaintea mea (Foto Octavian Andrei)

Pana la baza varfului ajung un concurent oprit. Il intreb daca are vreo problema si-mi spune ca nu, doar ca s-a oprit sa se unga putin ca dupa 40km se cam gripeaza incheieturile. Ii dau dreptate si plec mai departe. Dupa inca o portiune il ajung pe Tibi Useriu. Si el se oprise. Daca ar fi asa pana la final :) Ne grupam, si ajungem impreuna la urmatorul Cp de unde se paraseste forestierul si se face stanga spre stana nebunu.

Inapoi la balaureala. Forestierul devenise anost.

Continuam si ajungem la spintecatura de inaintea stanei Nebunu. Aici mai ajungem 2 concurenti, din care unul m-a impresionat si m-a pus pe ganduri. A tot ezitat pe urcare, a avut dificulati sa gaseasca benzile de ghidaj, si incepuse sa ma umple de nerabdare. Dupa ce am iesit din nou in golul alpin, si l-am depasit mi-a marturisit ca el cam face orientare turistica, pentru ca nu distinge culoarea rosie. Atunci mi-am dat seama ca benzile sunt portocalii, marcajele portocalii, benzile suplimentare alb cu rosu. 

Pana la 

Stana Nebunu 

m-am desprins impreuna cu Tibi de ceilalti concurenti, si ne asteptam sa fim ajunsi acolo in pauza de cateva minute cat am mancat niste halva si am umplut bidoanele cu apa. Nu s-a intamplat asta, si am continuat impreuna pana dupa releu, care a venit la fel de greu, dupa multe urcari, coborari, galme, de parca nu ne mai apropiam odata. Dupa releu, Tibi a trebuit sa mearga putin in padure, si am continuat singur pana la 

Barajul Maneciu

Nu stiu daca respectam limitarea de viteza aici :)

unde sunt intampinat cu multa energie, atat de catre cei din CP cat si de catre cumnatul si cumnata mea.

Alamurile din dotare

Dragos si Anca, sustinere serioasa. Felicitari Dragos pentru Semi.

Ajung dupa Mihai, Florin si  Stefan cu care am continuat restul cursei.

Nu am stat prea mult in CP, doar cat am baut cola programata de acasa, care a mers la fix, mi-a dat energie si m-a hidratat. As vrea sa amintesc din nou de voluntari, desi nu am luat nimic altceva in afara de apa, Monica nu se mai oprea din oferte. Paste, galusti, cartofi cu sare. Ceilalti mi-au spus ca nu mai este apa o distanta lunga, si sa ma hidratez bine. Excelent!

Cola intr-o mana, pastele in cealalta mana. Energie!

Inainte de intersectia cu drumul spre Slon am fost ajuns de Mihai, Florin si Stefan cu care am parcus restul cursei. Pe urcari mai ramaneam in urma, pe coborari recuperam. Pe plat si fals plat Mihai lua avans, noi trebuia sa bagam cativa pasi de alergare sa-l ajungem. La izvorul de inainte de vf lui Crai am luat apa dar si o sticla de fizz, a avut un gust cam ciudat, dar mi-a dat energie. Poate prea multa, am tot tras pana in varf, sa nu pierd prea mult contactul cu cei din fata, dar cand am inceput sa alerg la vale, am simtit ca ceva nu este in regula in spatele genunchiului stang. Am sperat sa fie doar ceva temporar, dar durerea s-a tot accentuat, si am sosit asa la 

Valea Stanii

Sosesc imediat dupa Florin si Stefan si putin inaintea lui Mihai

unde ma asteapta echipa completa de suport, cu peruci, alamuri si vuvuzea. Nu prea intelegeam eu de departe dece are Oana parul rosu si urechi, dar a fost refreshing. Am ajuns exact in timpul pe care mi l-am propus, adica pe lumina, cu 2 minute inainte de apusul soarelui.

Dragos ma ajuta cu frontala.

 De la Valea Stanii ne-am impartit in 2 echipe, Mihai si Stefan inainte, eu cu Florin putin in spate. Stiam ca urmeaza urcarea grea pana in creasta. L-am rugat pe Florin de cateva ori sa o ia inainte, sa nu ma astepte. Pe mine ma durea piciorul din ce in ce mai tare, si aveam indoieli ca am sa urc intr-un timp decent. A insistat sa ramana, in caz ca se intampla ceva cu el, dar sunt sigur ca se gandea la mine. Mai de rusine, mai de ciuda ca-l tin in loc, am terminat urcarea in acelasi timp cu anul trecut. Iesirea in golul alpin s-a facut acum mai prin dreapta, a fost mai mult jnepenis, dar am ajuns mai repede in poteca. Pana la podul de arama ne-am regrupat, si am continuat toti 4 pana a inceput coborarea, si unde Mihai a inceput sa ramana in urma. Am strigat Hai Mihai! dar a raspuns un vin vin suparat. Se vedea ca sufera pe coborari, nici noua nu ne era cu mult mai bine, am continuat toti 3, am intrat in padure, am poposit putin la

Muntele Rosu

unde am mancat pepene foarte bun, apoi am continuat spre finish, portiune pe care am alergat-o iar integral.
La finish m-a asteptat o surpriza placuta, Robert a rugat-o pe Oana sa-l anunte cand vin, pentru ca a tinut sa-mi puna el medalia de finisher. Multumesc, apreciez mult!
Ajung deci pe locul 8-10 impreuna cu Florin si Stefan, in 16:41:46 cu 1:30 mai bine ca anul trecut.
Toate obiectivele indeplinite, ma simt absolut multumit.

Robert Hajnal, castigatorul cursei cu un timp extraordinar 12:08:46, ma felicita. 

Inaintea noastra au sosit in 15:54:58 Dani Florea si Sangeorzan Lazar.

Florin Ionita, Pantila Stefan, si eu, la finish. Nu am fumat nimic! Supradoza de endorfine!

Imediat a sosit si Mihai, care a castigat de departe premiul de popularitate, toata lumea intreba de el, toata lumea a vrut poza cu el. 

Toata lumea e fericita. Poza cu Dragonu'

Am mers repede in camera, am facut un dus, m-am schimbat, si am revenit la finish unde am incurajat pana pe la ora 1, cand am cedat din cauza oboselii, am avut si frisoane de frig, si ne-am bagat la culcare.

A doua zi dimineata a fost o atmosfera frumoasa la cursa copiilor, premiere si tombola, cu toate ca a parut ca s-a terminat cam repede si lumea ar mai fi stat, mai ales ca a fost o vreme superba si a doua zi.

Nu am mai ratat premierea, si chiar daca nu a mai fost podium, a fost frumos.

Vulturii Ciucas X3 2014

Organizarea

Voluntarii. Remarc CP-ul Grohotis, Barajul, si pe toata lumea de la finish.

In postarea mea de anul trecut referitor la cursa de UltraMaraton
povesteam foarte obiectiv, putin chiar suparat experienta mea de inainte
de concurs, din timpul, dar mai ales de dupa concurs.

Contrar reactiei obisnuite, in care organizatorul sa se supere, sau cel mult sa ma ignore, pentru ca am avut destul de mult de criticat, asa cum corectam si in postul initial, Alexandra, m-a sunat, a lamaurit problema considerata de mine atunci cea mai grava, iar apoi de-a lungul unui an, am interactionat de cateva ori in ce priveste organizarea concursului. Pot spune acum, vazand destul de mult din organizare, ca nu este usor deloc.


Am sa recapitulez nemultumirile mele si rezolvarea lor:

- ridicarea kit-ului, fara greseala, totul pregatit, nu erau suficiente tricouri, am fost rugat daca nu ma deranjeaza sa-l primesc mai tarziu. Nu m-a deranjat, l-am primit duminica, imi vine bine M.
- ora sedintei tehnice pentru Ultra: a fost mutata mai devreme, si-mi cer mii de scuze ca nu am ajuns, am motive obiective legate de job, dar tot imi pare rau.
- locatia sedintei tehnice - a fost mutata afara, s-a auzit foarte bine, eu am ajuns pe finalul sedintei pentru semi si maraton, si se auzea excelent!
- nu au mai fost modificari majore de traseu - cea de la cabana Ciucas m-a luat totusi prin surprindere, dar la editiile anterioare m-am intrebat daca nu ar fi mai bine pe acolo. A fost mai scurt, dar o mica panta in plus.
- startul - a fost verificat echipamentul la start, a fost putin ciudat ca s-a plecat putin dupa linia de start, dar e vorba de metri intr-o cursa de 100km+
- arbitrii - au fost in toate CP-urile, cu bannere cu informatii.  Toate au fost foarte bune.
- la sosire am primit medalie de finisher, cu toate ca era relativ tarziu au fost oameni care sa incurajeze, totul ok. Aici remarc si castigatorii, cu o atitudine Jurek, am fost felicitat atat de Robert (care a tinut neaparat sa-mi puna medalia de finisher - multumesc, conteaza enorm) cat si Radu care a dat mana cu mine. O atitudine extraordinara din partea elitelor.
- premierea nu am mai ratat-o si desi nu a mai fost podium, o imbunatatire a timpului cu o ora si jumatate ma multumeste deplin.
- sugestia ca o piesa din kit (buff-ul) sa se dea la sfarsitul concursului pentru finisher  - check
- vremea - desi nu au nici un merit - cred :)) a fost superba!

Multumesc organizatorilor ca nu s-au suparat,
ba mai mult ca au tinut cont de majoritatea sfaturilor!

Acum pentru ca nimic nu este perfect, si este tot timpul loc de mai bine, am sa spun si ce nu a fost bine. Sunt convins ca va fi bine la anul, si incerc pentru orice critica sa propun o solutie:

 - s-a simtit lipsa unui dj, crainic  sau cum i-o mai spune. Poate revine Catalin Sanatescu la anul, poate mai apare cineva, oricum trebuie exploatate mai bine momentele de la premiere, start, sosire si atmosfera generala din taba de baza. Treaba asta este valabila la majoritatea concursurilor de pe la noi.
- legat cu punctul anterior, tombola a fost putin haotica, as propune 2 variante, fie se include in chitul de start un biletel cu numarul de concurs si numele participantului insotit eventual de lista de premii, fie numarul de concurs are o sectiune ce se poate decupa. Oricare din solutii se pune de catre concurent in urna inainte de inceperea tombolei. Avantajul ar fi ca toti cei care pun in urna sunt prezenti, si se elimina luungile intrebari si raspunsuri e? nu e! e? nu e! a ba da e!  Avantajul cu numarul ar fi ca ramane la participant pe durata tombolei, si poate demonstra usor ca el este.

Felicitari si multumiri

- Felictari Robert pentru rezultat, pentru atitudine, pentru atmosfera pre si post concurs si multumesc pentru top10, medalie, ma bucur ca "ne-am nimerit" la lansarea UltraFood.
- Felicitari Radu pentru un rezultat foarte bun, pentru ca ai revenit, sper ca sezonul viitor sa fie cum trebuie pentru tine.
- Felicitari celor de pe locurile 3-6, rezultate cu adevarat valoroase.
- Felicitari Sangeorzan Lazar ca la 59 de ani reusesti o asemenea performanta. Esti un exemplu pentru mine. 3 ani mai mic decat maica-mea! nu-mi iese din cap treaba asta!
- Multumesc Ionita Florin-Sebastian pentru urcarea pe paraul sterp, si Dragonu (Mihai Godeanu), Pantila Stefan pentru intreaga portiune baraj-finish.
- Multumesc Tibi Useriu pentru portiunea pana la releu, si felicitari, atat pentru Ciucas cat si pentru TDS.
- Felicitari Stefanescu Silviu pentru o cursa excelenta.
- Felicitari Ionescu Adrian, colegul meu de servici, pentru ca te-ai hotarat pana la urma sa participi.
- Felicitari Polgar Levente Ioan pentru ca ai aratat ca se poate.
- multumesc organizatorilor, voluntarilor, radioamatorilor, localnicilor.
- sentimentul meu este ca cel putin dupa terminarea concursului, mai ales in virtual, ultramaratonul a cam acaparat laudele si discutiile in detrimentul celorlalte probe, care au avut si ele rezultate foarte valoroase,
felicit pe aceasta cale toti concurentii nu numai pe cei de la ultra.

Inchei prin a multumi echipei mele de suport:

Dragos, Anca si Oana. Ar putea face fata cu brio unui concurs intre echipele de suport!

TDS 2014

Am participat la sfarsitul lunii August pe 27-28 la proba TDS (Sur les Traces des Ducs de Savoie)

din cardul UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc), o cursa montana de 119km lungime si 7200m diferenta de nivel pozitiva (suma tuturor urcarilor), pe care am parcurs-o in aproape 24 de ore, terminand pe locul 198 din 1584 de concurenti care au luat startul si 1076 care au terminat.

Inainte de descrierea cursei pe etape, as vrea sa fac ceva constatari generale pe cateva teme:

Mancarea. Se spune ca un ultra se face cu stomacul. Am tot rezonat pe tema, dar nu am experimentat pe propria piele pana acum, surprinzator celalalt ultra la care am participat pana acum, adica ciucasul din 2013 l-am trecut cu 2 sandwitch-uri, un gel, 3 izotonice, banane, o jumatate  de portocala (nasoala idee, mi-a fiert in stomac o buna bucata de cursa), si cateva tablete de glucoza.

La TDS-ul de anul asta, am considerat ca daca o tin cu izotonice, geluri inainte de urcarile grele, si mananc din CP-uri banane si ceva paste, o sa fie bine. Doar ca socoteala de acasa nu a ajuns si la urechile stomacului meu, si pe la km 60 a refuzat sa mai primeasca izotonic. Asta si pe fondul schimbarii gustului din portocale in lamaie (am crezut ca fiind mai acru va fi mai bun, dar gustul de lamaie nu l-au nimerit cei de la sponser). Cam in aceeasi zona (km 50-60) l-am intalnit si pe Petrutu Bogdan, care avea fix aceeasi problema, nu mai suporta izotonicul. Timingul a fost perfect, mi s-a facut rau exact inainte de cea mai lunga urcare din concurs, urcarea la Fortul Truc. Totusi exista si o veste buna in toata treaba asta, situatia poate fi salvata. ma gandeam si eu daca mi-e rau de la km 60 cum naiba o sa ajung la finish? Mai ales ca venisem sa ma bucur de cursa, nu sa sufar. Ei bine, dupa o autoanaliza, am ajuns la concluzia evidenta ca rezerverele de glicogen sunt gata, creierul spunea greata si ameteala, muschii spuneau pauza. M-am fortat sa mananc, prin porniri de voma, batoane naturale, nutribon, care dau energie imediata prin continutul dulce de pruna, dar si energie de durata prin continutul de semninte, alune, nuci. Combinate cu apa, au salvat situatia, si am observat o relatie clara intre mancat si efort. Pe ultima parte am incercat sa nu mai respect ritmul, si am fost penalizat iar cu senzatie de rau. Trebuie deci mancat oricat de rau ti-ar fi, si situatia poate fi salvata. O alta solutie, pe care multa lume nu o agreeaza, dar care la mine a functionat a fost inlocuirea izotonicului cu cola. Din toate cp-urile am luat cola in unul din bidoane, pe primii 2-300m de alergare se elibera mare parte din gaze, si ramanea o bautura cu continut ridicat de energie, care luata alternativ cu apa,

a functionat de minune. Si asta pana la un puct cand corpul meu s-a hotarat sa-mi transmita ca nu mai functioneaza nici asta, si gustul resimtit s-a transformat in acru. Nu recomand, nu spun ca e bine, spun doar ca pentru mine a functionat.

Concurentii. Atmosfera. Cu toate ca este un concurs extraordinar prin numarul de concurenti participanti, peste 8000 de concurenti la toate probele, atmosfera este una ... mai sobra. Am observat de multe ori concurenti care nici macar nu raspundeau incurajarilor, si era la inceputul cursei, nu se pune problema de oboseala. Pe de alta parte nici spectatorii nu sunt foarte energici, aplauzele sunt lesinate, incurajarile mai cu economie, maximul pentru ei sunt talangi de animale scuturate bine.

Ce sa mai spun ca atnci cand am incercat sa folosesc la incurajare vuvuzeaua din dotare, toata lumea s-a uitat la mine ca la urs. Am trecut si eu la lesinatele aplauze.

Cat despre curatenie, daca in prima parte am observat curatenie luna pe traseu, si chiar admiram calitatea oamenilor participanti, odata cu venirea noptii ambalajele au inceput sa apara peste tot, cu precadere la baza urcarilor grele, semn ca civilizatia se impune si se face si cu frica nu numai cu educatie. Organizatorii chiar au facut tot ce s-a putut, au pus chiar cosuri de gunoi mult dupa fiecare CP, pe care scriau ultimul loc unde mai poti arunca gunoi inainte de urmatorul CP.

Transportul. Am fost cu masina, asa cum merg si in concediu convins ca ma va ajuta in deplasarea locala, in conditiile in care nu cunosteam zona, nu mai fusesem, etc. A fost o greseala pentru ca oboseala acumulata la dus, dar mai ales la intors au fost inutile, in conditiile in care organizatorii dar si autoritatile locale s-au gandit la tot. Primesti transport gratuit si nelimitat tu si toti insotitorii pe toate mijloacele de transport pe toata durata sederii. Ai cateva parcari mari la periferia orasului cu parcare gratuita pe toata durata sederii. In timpul cursei, concurentul are transport gratuit, iar insotitorii primesc in schimbul sumei de 30Eur de persoana transport la start si in toate punctele din traseu pe unde este acces cu masina pentru sustinere.

Traseul autobuzelor insotitoare

Si orarul autobuzelor

 Cazarea. Cu toate ca a fost cald, si cazarea la cort nu trebuia sa puna vreo problema, localizarea intre ghetar si raul care aduna si apele lui, a facut ca atmosfera generala sa fie una umeda si rece.

Dormitul in cort si sac nu a pus probleme, am avut conditii decente de dus, baie, etc. Dar toate celelalte activitati, masa de dimineata si seara, lenevitul, au stat sub semnul umezelii si frigului si probabil au uzat ceva din pregatirea concursului. Poate a contribuit la treaba asta si faptul ca marti spre miercuri a plouat 14 ore continuu, fara absolut nici o pauza.

Chiar si pe frig, merita sarbatorit!

Azi e ultima seara si regula ca nu mancam in cort s-a dus! La fel si curatenia din cort :)

 Sustinerea. Este nepretuita, le multumesc sotiei mele Oana, cumnatului Dragos si cumnatei Anca fara de care cursa ar fi fost mult mai grea. Abia asteptam sa ajung la urmatorul CP unde era acces cu masina sa-i pot vedea.

Oana, Eu, Dragos, Vlad si Anca imediat ce am ajuns in Courmayeur

Si acum raportul de cursa:

COURMAYEUR – ALT 1220 -

Oana se alimenteaza. Nici pentru support nu este usor, urmeaza sa ma insoteasca in urmatoarele 24 de ore, s-au culcat mult dupa mine, au dormit 3-4 ore cu o noapte inainte.

am ajuns in jur de ora 5 mult prea devreme pentru inceputul cursei, era frig, asa ca am fost indrumati catre sala de sport. Inauntru lume multa, toata podeaua fiind ocupata de concurenti care se relaxau stand pe jos. Gasim si noi un coltisor, ma asez, automasaj, mai casc gura, incepe sa se elibereze semn ca se apropie ora de start, la un moment dat apare o domna organizator care ne scoate pe toti afara. Era cam devreme, dar pe drum am iteles, startul era destul de departe. Ajungem, facem o poza cu prima linie, apoi mergem si ne asezam in coada, strazile pareau largi, stiam ca se face o curba prin tot orasul, timp suficient sa depasesc. Predau sacul pentru jumatatea traseului, facem poze, iese si soarele pe creste, semn ca va fi o zi superba. Vine ora 7 si se da startul.

Eu si Vlad Vuta la start.

 Cateva zeci de secunde toata lumea alearga pe loc, apoi incet-incet ne miscam. Ma uit la ceas, dupa 80 de secunde trecem si noi linia de start, si incepe cursa. Strada este plina de concurenti, se depaseste greu, se folosesc deja betele, si nimanui nu-i pasa ca vrei sa depasesti. La o zona mai verde, dar in mijlocul orasului, cativa concurenti deja urineaza – wow ce grija au avut sa se hidrateze oamenii astia – drumul se transforma in forestier, la fel de lat si la fel de plin de oameni. Vlad o ia mai usor, imi spune sa dau inainte daca ma simt in stare, eu ma incant si alerg si cateva pante cu unghi mai mic, si dupa cateva curbe-l pierd din vedere. Ajungem la

Maison Veille / COL CHECROUIT – ALT 1956 – 6,5km - Mi8:07 - 1:15:49 - Loc 885

unde suntem atat de compacti incat organizatorii ne opresc si ne ordoneaza sa trecem printr-un spatiu mai mic, maxim 2 odata. Ne fac si semn catre ureche, sa ascultam piuitul de confirmare, nu-mi dau seama daca aud ceva, oricum trec mai departe si tot urc. Forestierul se ingusteaza, se transforma in poteca, sunt la fel de multi, practic suntem o linie de oameni. Trecem si de

ARETE DU MONT-FAVRE – ALT 2435 – 11,2 km - Mi 9:15 - 2:13:39 - Loc 784

de unde incepem coborarea, peisajele sunt din ce in ce mai spectaculoase, si-mi dau seama ca diferenta dintre cursele din Romania si aceasta, este ca la noi ne urcam pe zonele cu peisaje, si nu prea le vedem, pe cata vreme aici, urcam in zona 2200m numai sa putem admira peisaje de 3000m+. Oricum ma bucur ca traseul se limiteaza la 2600m, ca nu va fi portiune cu zapada. Pe ultima portiune poteca se transforma din nou intr-un forestier pe care alergam aprox 1km, unde sunt spectatori care incurajeaza.

Da, chiar incurajeaza, pe langa “allez, allez” multi strigau “curaj”. Ce naiba curaj o fi nevoie? Fauna aproape ca lipseste, doar marmote si pasari, iar panourile cu atentie zona frecventata de ursi, erau inlocuite aici cu atentie la vaci. Ajung in alergare la

LAC COMBAL – ALT 1970 – 15,2km - Mi 9:45 - 2:44:14 - Loc 608

unde este cort mai mare, ceva de mancare, iau 2 bucati de banana, si-mi pregatesc al doilea izotonic sponser. Nu-mi place gustul, plecasem cu un izotonic mai vechi cu gust de portocale, acum am luat de lamaie, in speranta ca va fi mai acrisor, dar in schimb este cumva mai dulce, mai gretos. Consum totusi cu regularitate, stiu ca am nevoie de energie si hidratare, urmeaza sa ajung la cea mai are altitudine din concurs, care nu este nici la o sesime din concurs, deci, va trebui sa-mi fie usor. Imi este usor, mai ales ca in continuare se merge in coloana, ba mai mult, unele portiuni usor tehnice faceau ca intreaga coloana sa se opreasca pentru cateva secunde, chiar zeci de secunde. O concurenta mai tupeista reuseste sa irite pe toata lumea, mai erau cateva concurente in zona, si incepe o mica urmarire. Ajungem la

COL CHAVANNES – ALT 2603 – 19,7km - Mi 10:51 - 3:49:49 - Loc 625

unde ni se scaneaza numerele, si de unde porneste un forestier lung, brazdat din loc in loc de izvoare. Imi convine panta si suprafata, asa ca alerg, din ce in ce mai bine. Ma uit la ceas, si tempoul incepe sa scada sub 5min/km. Schimb pe modul puls si urmaresc sa nu depasesc 150bpm. Nu-mi doresc sa ma incant si sa adun acid lactic aici. Chiar si cu o usoara cenzura depasesc multi concurenti, fetele au si ele luptele lor, tupeista ramane in spate spre bucuria tuturor. Alergarea imi aminteste de antrenamentele din Thassos, la fel de pietroase, aici in schimb este apa, iar eu nu mai am minimalisti in picioare. Cu toate astea, ma ia o usoara durere de calcaie. Talpa noilor mele incaltari este putin mai dura fata de speedcrosii cu care alergam pana acum. Daca va fi cazul ii schimb mi-am zis, cealalta pereche fiind la Oana cu care urma sa ma intalnesc in atatea puncte de pe traseu. Forestierul se termina, si urmeaza o coborare pe poteca, apoi o zona mlastinoasa, incercam cu totii sa nu ne udam de acuma la picioare, eu scap cu un varf de adidas ud, nimic grav, se va usca rapid. Aici patesc si o faza potential nasoala, iau apa din ce parea un izvor, ca apoi sa urc pe langa apa, si sa observ ca apa venea dintr-un lac mic in jurul caruia era plin de vaci care-si faceau siesta. Apucasem sa beau asa ca nu m-am mai obosit sa vars apa din bidon. Urmeaza iar urcare, coborare, alergare pe langa un lac, si o urcare abrupta de aprox 100m pentru a ajunge la

COL DU PETIT ST BERNARD– ALT2188 –  36,1km - Mi 13:01 - 6:00:18 - Loc 480

Pana aici a fost usor.

Dragos ma incurajeaza ca am niste gagici misto in fata, dintre care una ne putea fi bunica :) . Am regretat mai tarziu pentru ca am intrat in ritmul lor si am cam tras.

unde o vad pe Oana, o strig, vine la mine si alergam impreuna spre checkpoint. Eu speriat putin de regulile stricte ale organizatorilor ii spun sa nu cumva sa se agite vr-un arbitru, ea ma asigura ca au mai fost insotiti si altii si nu s-a intamplat nimic. Ii intalnim si pe Dragos si pe Anca, eu intru in checkpoint unde este iar cort, sens de intrare, iesire, mananc iar 2 banane, si pregatesc al 3-lea izotonic, dar fac cunostinta si cu cola, mai exact pepsi. Ma invioreaza putin, nu ma simt obosit. Oana imi spune ca au trecut deja 3 romani, Bogdan Petrutu, Zsolt Kovacs, si Tiberiu Useriu, plec si eu si ramane sa ne vedem la urmatorul checkpoint, dar fac o confuzie, ma uit pe biletelul facut de acasa, si vad 9km pana la SAINT GERMAIN, dar urmatorul checkpoint important, unde puteam sa primesc si ajutor din partea echipei de suport, era la BOURG SAINT-MAURICE, care era la 2,9km de SEEZ, care la randul lui era la 2,9km de SAINT GERMAIN, 15km in total. Urmeaza deci o coborare pe un forestier care apoi se transforma in poteci, prin sate, ma tot uit pe ceas, au trecut 9 km de mult, si cp-ul nu mai vine odata. Ramasesem imbracat de sus, iar sub 1000m este foarte cald, asa ca ma opresc sa-mi reglez echipamentul, moment in care cineva ma striga in romana, “salut Iulian!”. Salut si eu, dar nu-l cunosc pe concurent. Nu pierd timpul, strang echipamentul, il indes in sac si alerg sa-l ajung. Dau mana cu el, si se prezinta Tibi. Imi amintesc numele, Tiberiu Useriu, continuam impreuna. Ma intreaba si el daca stiu unde-i cp-ul, spun ca trebuia sa fie de mult, deja am indoieli ca ceva-mi scapa, dar cum este plin de concurenti, alergam si noi, si tot alergam. Este cald, apa s-a consumat, asa ca opresc la o pompa sa umplu bidoanele, Tibi o ia inainte dar de la pompa ma saluta alt roman, spre surprinderea mea, Bogdan Petrutu. Il intreb ce-i cu el, era intre primii 100. Imi spune ca i s-a facut rau de la izotonic, si ca intentioneaza sa mearga numai cu apa de aici inainte. Ii spun ca-i greu, macar sa manance bine in cp-uri, il intreb daca merge, el spune ca mai sta putin sa-si spele bine camelback-ul, dar ca ma ajunge. Eu alerg sa-l ajung pe Tibi, mai vorbim, de unde suntem, la ce-am mai participat, etc. Intrebam un arbitru de CP, si ne spune ca mai sunt 2km. Alergam in continuare platuri si fals platuri si asta ma cam oboseste. Ajungem intr-un final la

BOURG SAINT-MAURICE – ALT 816 –  50,7km - Mi 14:35-14:41 7:33:33 Loc 339

Ajung cam terminat dar cu moralul inca sus.

Soseste si Vlad la scurt timp

unde ajung practic in acelasi timp cu autobuzul echipei de suport, Oana sare din autobuz si vine dupa mine. Aici as putea sa ma schimb, am echipament complet, dar nu este nevoie, este foarte cald, toate sunt uscate. Cu toate ca-i dadeam dreptate lui Bogdan si incepuse sa nu-mi mai placa nici mie izotonicul, nu mi-a trecut prin cap sa mananc mai mult decat obisnuitele 2 bucati de banana. Nu stau mult si vreau sa plec, la iesire din CP verificarea obligatorie a echipamentului, geaca si telefon, eu le am pe ambele la vedere, asa ca trec imediat. Incepe o urcare prin sat, cu stradute inguste, trec pe langa o mama cu 3 copii care incurajau, multumesc, zambesc, continui, drumul se transforma in forestier, apoi in poteca larga, din ce in ce mai abrupt. Incep sa ma ajunga concurenti, panta e foarte grea, este foarte cald, beau multa apa, si pe la jumatatea pantei, raman fara apa. Ma ajunge si Tibi, a ramas si el fara apa, suntem zombi. Observ ca am pierdut si o rozeta de la un bat, si acum in zonele cu iarba se infige prea mult. Tibi intreaba un arbitru daca este apa in varf, acesta-i confirma ca da. Eu nu pot sa-i confirm, pierdusem biletelul unde printasem punctele de alimentare. Spre norocul nostru ajungem intr-un final la

FORT DE PLATTE – ALT 1976 –  56km - Mi 16:43 - 9:42:18 Loc 305

si gasim un robinet deaspura caruia scria ca bem pe proprie raspundere. Bem cu placere, Tibi sta chiar jos si nu se mai satura. Eu umplu bidoanele si plec mai departe. Urmeaza o portiune de platou, urcari mai usoare si ajungem la COL DE LA FORCLAZ de unde incepe o coborare tehnica, apoi o sa unde eu opresc sa ma imbrac si sa strang betele, il vad pe Tibi ca trece, el probabil ca nu ma vede, este oricum ultima data cand il mai vad, urmeaza iar coborare tehnica si apoi o urcare istovitoare pana la

PASSEUR PRALOGNAN – ALT 2567 –  62,2km -Mi 18:26 - 11:25:26 Loc 315

de unde incepe o coborare tehnica asigurata cu corzi pe prima parte, pana la albia unui rau, apoi la un forestier unde ma astepta Oana. O intreb unde este CP-ul, mai erau aprox 2km, mai alergam, mai mergem, este destul de greu, am deja senzatie de rau, si deja ma intrebam cum naiba o sa ajung eu la finish daca inca inante de jumate sufar in asa hal. Ma analizez si imi dau seama ca totut tine de alimentatie, pe urcare nici nu am mai baut apa din bidonul in care inainte am avut izotonic, nu-l mai suportam nici eu. Hotarasc sa ma alimentez bine in urmatorul CP. Vine in sfarsit si

CORMET ROSELEND -ALT 1976 - 66,2km - Mi 19:21- 12:20:15 Loc 315

Bucurie maxima. Ma intalnesc din nou cu Oana.

Portie dubla de paste. Bidonul era deja plin cu cola.

Si am plecat din nou. Este inca soare, cum naiba sa pui deja frontala?

organizare exemplara, o poarta intermediara la cateva sute de metri de cort m-a identificat, iar cand am intrat in cort, voluntara avea deja sacul meu dat dimineata organizatorilor pregatit. Il refuz, totul pare ok, nu am nevoie de nimic. Mananc supa cu paste, 2 portii, napolitane, biscuiti, tot ce poate avea energie, glicogen. Multi concurenti se pregatesc de noapte, isi pun polarul, frontala, eu ma hotarasc sa nu ma echipez inca, si plec in tricou. Aici mi-a venit ideea sa inlocuiesc izotonicul cu Cola. Ok poate pentru multi pare ingrozitor. La mine a functionat. Am incercat sa umplu bidonul de la o voluntara tinara aceasta nu a vrut sa-mi puna decat in pahar, asa ca am mers la o doamna in varsta. Cred ca nu vedea in ce toarna, a apropiat sticla la 5 cm de ochi, si a inceput sa toarne … plin! Perfect! O gura de cola imi dadea energie imediat, un nutribon cu cateva guri de apa imi dadea energie pe termen mediu. Mancarea combinata cu putina pauza pare sa-mi dea energie, starea de rau se amelioreaza, asa ca plec mai departe pe un forestier care serpuieste, apoi traseul incepe sa-l taie, unii concurenti aleg insa sa-l urmeze in continuare, eu merg exact pe traseu, o curba de nivel ne sare cateva vai, apoi urca pana la COL DE LA SAUCE de unde incepe o coborare catre o zona mlastinoasa, asigurata cu cateva pasaje de covorase de plastic, podete de lemn. Este seara bine, sunt intr-un grup de 4-5 concurenti, profit ca primul de opreste chemat de natura, opresc si eu, pun geaca, dar nu si polarul pentru ca adie un vant cald. Pun si frontala, si plec primul. Un francez m urmeaza imediat, eu nu sunt sigur de traseu, ma intorc putin, el spune ca este sigur pe acolo, si trece el la conducere. Sistemul de marcare cu toate ca a fost foarte bine facut, a fost putin ciudat pentru mine, daca era poteca evidenta, fara intersectii, marcajele erau rare, si mai dese la intersectii, suplimentate cu sageti indicatoare si bararea potecilor gresite. Pentru mine inca, odata cu venirea serii, a indus ceva nesiguranta si am preferat sa ma tin dupa francez. Intram intr-un canion spectaculos, unde intr-un loc pustiu, ne intampina un arbitru cu cititorul de numar. Ajunsesem probabil la LA SAUSSE de unde coborarea se accesntueaza, ne ajung si ceilalti concurenti, si toti 5 continuam pana la

LA GITTE -ALT 1663 - 74,2km - Mi 21:08 - 14:07:20 - Loc 238

unde ne intampina clopotele unei biserici, si niste pompieri. Sunt putin derutat pentru ca pe un banner scrie Col du joly, stiam ca acesta trebuia sa urmeze mult mai tarziu si intreb un concurent, acesta-mi confirma ca nu am ajuns inca la Col du joly, dar ca nu stie exact pe unde suntem. Nu mai conteaza urmeaza urcare, asa ca incepem pe forestiere si poteci cam adanci, pe alocuri pline cu apa, ajungem pe un platou pe care schimbam de cateva ori directia, mai urcam putin, ca apoi sa ajungem la ENTRE DEUX NANTS de unde se vede in vale cort luminat, masini, si se aude muzica. Col du joly pare aproape. Stiam ca de acolo este coborare pana la Les Contamines, care ar fi trebuit sa fie mult peste 2/3 din cursa. Incep coborarea si entuziastmul meu se tempereaza cand vad sirul de frontale care in loc sa se indrepte spre cort, se indreptau fix in directia opusa, pe o noua urcare. Ajung jos, incep sa urc, un forestier ce se transforma in poteca, din ce in ce mai tehnica, pana spre catarare, coborari la fel de tehnice, asigurari cu ambele maini, apoi un forestier marcat foarte bine, inclusiv cu banda care bloca niste portiuni cu gropi, trec de cateva incercuiri, fiecare cu grupul de vaci aferent si statia de mulgere, si in sfarsit ajung la

COL DU JOLY - ALT 1989 - 85km - Mi 23:43 - 16:41:59 - Loc 229

unde ma asteapta Oana, si unde abia astept sa repet figura cu pastele. Si cu cola. Intru in cort, veselie, muzica, cer paste, iau si un pliant sa ma lamuresc despre ce am parcurs si profilul pentru restul traseului. Col de tricot era urmatoarea mea incercare, din profilul de altitudine parea ceva destul de abrupt. Cer din nou cola si-mi umplu un bidon, celalalt cu apa, iau ultimele batoane de Nutribon de la Oana, si plec spre 

LES CONTAMINES - ALT 1167 - 95km - Joi 01:32 - 18:30:50 - Loc 223

Am plecat spre ultima portiune de traseu.

Oana mai face o ultima poza inainte de intalnirea de la finish

cat de greu poate sa fie? Pe profil este numai vale, drumul este forestier, lat, ar trebui sa fie ok nu? Nu! Bineinteles ca organizatorii au pus traseul pe o albie de rau, apoi prin padure, am prins iar un forestier, din ce in ce mai jos, tot mai jos, fiecare metru jos aici insemna castigarea lui pe Col du tricot. La intrarea in sat ma asteapta Oana, alergam impreuna pe strazile satului, niste petrecareti incantati de companie pe durata noptii organizasera un CP pirat cu oferte speciale, shot-uri, vin, bere si muuulta veselie. Nimic agresiv sau periculos, trecem de ei si continuam pana la cortul organizatorilor unde bag din nou supa de paste, incarc din nou cola in bidon si-mi sar ochii pe cortul medical. Cativa concurenti inveliti in folii de supravietuire erau intinsi in paturi. Era prea mult pentru ei. Nu stiam daca sa-i compatimesc sau sa-i invidiez. Incep urcarea, intai pe sosea, din ce in ce mai abrupta. Imi dau seama ca am uitat sa iau apa. Verific bidonul cu apa, zero.

Merg aprox 1km cu teama ca nu mai gasesc apa, dar intr-un final o cismea pe care scrie apa potabila imi iese in drum. Opresc sa umplu bidonul, apa curge incet si cativa concurenti trec deja de mine. Eram convins ca ma vor depasi multi pe aceasta urcare. Ma pregatisem psihic sa indur treaba asta. Plec si eu, si incet-incet urc cei 600m si ajung la CHALETS DU TRUC unde inteleg care era rostul unui mic v in profilul de altitudine. Pe o vale ingusta se vedea un sarpe lung de frontale care cobora aproximativ 150m pana pe fundul vaii, ca imediat sa urce o panta abrupta, ceva comparabil cu sorica. Imaginea era pe atat de frumoasa cat era de infricosatoare. Am coborat cateva poteci abrupte, traversat un pod, si am inceput urcarea. Aici mi-am schimbat impresia despre concurenti. Daca in timpul zilei admiram faptul ca practic nu am vazut absolut nici un ambalaj pe jos, odata cu caderea noptii, recipientele gelurilor, servetele si pungute, erau din ce in ce mai dese, iar apogeul a fost la baza ultimei urcari importante. Ma asteptam aici sa ma depaseasca cel putin 50 de concurenti, dar spre surprinderea mea reusesc sa intru intr-un grup de concurenti cu care pot tine ritmul, iar cand se opresc sa se odihneasca eu continui. Ca atare, nu cred ca am pierdut locuri, ba poate chiar am castigat cateva. Oricum nu conta si tot ce-mi doream era sa inceapa odata coborarea. Sus, la

COL DE TRICOT - ALT 2126 - 101,8km - Joi 04:07 - 21:05:45 - Loc 213

un generator pornit, cu un bec puternic semnaliza sfarsitul calvarului. Arbitrii pusesera intre 2 pietre char in poteca o banda de semnalizare, eu cred ca este vorba de un pericol, si ocolesc. Ei ma intorc, pentru ca ei facusera o gluma si reprezenta linia de sosire banda respectiva, intru in joc, cu toate ca nu am nici un chef, ma intorc, ridic mainile ca la finish, ei aplauda, eu plec mai departe. Incep o coborare cu alti 4 concurenti, coborarea este tehnica, se merge incet si nu este loc de depasit. Oricum nu am chef de accidentare pe aici, cei de inainte aluneca, pantofii mei se comporta excelent. Oricum nu dureaza mult si incepe sa mi se confirme al doilea mic v de pe profilul de altitudine, o urcare in mijlocul coborarii, pe o coama de deal, impadurita, si tot urca, pana la o sina de tren, unde un arbitru ma indruma spre peron, mai este putin pana la

BELLEVUE - ALT 1796 - 106km -  Joi 05:07 - 22:05:53 - Loc 207

unde mi se scaneaza numarul si mi se spune ca mai am 12km pana la finish! Prima estimare spre finish. Apoi imi arata traseul. Pe aici la vale. Eu intreb pe aici? Dada. O coborare abrupta pe de-a dreptul. Imediat coborarea se indulceste si urmeaza ceva gen jepii mari, apoi asfalt, cateva curbe, si un cort, 

LES HOUCHES - ALT 1019 - 110,6km - Joi 05:55 - 22:53:52 - Loc 200

unde o arbitra ma felicita, ca as fi pe locul 200. Wow! Nici nu ma asteptam la asa ceva. Ma indeamna sa plec, este un loc intermediar, si mai sunt 8 km pana la finish. Eu ma opresc totusi, strang geaca, polarul (pe care l-am purtat legat la brau, nefiind nevoie absolut deloc de el) si betele, si abia apoi am plecat mai departe. Ma uit la ceas, si imi impun un obiectiv ad-hoc, sa termin in mai putin de 24 de ore. Conform profilului era numai vale, asa ca ar trebui sa fie simplu. Trec peste autostrada, intru in padure pe un forestier si … incep sa urc. Cativa concurenti pe langa care am trecut in oras si carora am incercat sa le insuflu si lor noul meu obiectiv, ma insotesc, urmeaza portiuni de urcare si coborare, doi dintre ei sunt mai puternici si se indeparteaza, depasesc si eu cativa, si intru in

CHAMONIX - ALT 1035 - 119km - Joi 06:57 - 23:55:49 - Loc 198

de unde o sun pe Oana sa o anunt ca sosesc, probabil ca gafaiam, ea nu intelegea, moment in care un concurent veteran, mai mult impleticindu-se la deal, trece pe langa mine. O reped pe Oana la telefon nervos ca sunt depasit, si pornesc in urmarire. Din spate venea un alt concurent. Ma indepartez de acesta, o intalnesc pe Oana, si continuam amandoi, eu aveam o tinta, Oana inghetata de asteptat toata noaptea, cu rucsacul in spate si aparatul foto la gat incearca sa tina pasul, eu alerg din ce in ce mai tare, intreb cat mai e, si cu 3-400m inainte de finish sprintez, depasesc, si trec linia de sosire, in mai putin de 24 de ore. Fiind ora 7, au fost foarte putini suporteri, am primit vesta de finisher, si cam atat.

Termin in putin sub 24 de ore. Mai multi fotografi decat spectatori. Este ora 7 dimineata, s-a luminat de 20 de minute.

Urmeaza Adrian Beleanu (din pacate pe Bogdan Petrutu l-am ratat in pauza cat am fost la cort sa ma schimb)

Soseste Vlad Vuta, care nu a vrut sa ne arate deloc fata de invingator de sub cozorocul sepcii.

Fresh! Il facem si in sens invers?

Intalnire la inaltime (aiguille du midi). Multumesc Oana pentru suportul neconditionat acordat in nebunia mea.