Wednesday 17 July 2019

Scurtaturi la 7500

Cum isi inchipuie concurentii ca sunt scurtaturile la 7500 :)


De cate ori se discuta despre traseul concursului 7500, apare si discutia despre scurtaturi.
Una din particularitatile acestui concurs este ca intr-adevar regulamentul permite urmarea oricarui traseu intre 2 puncte de control, atata timp cat acestea sunt bifate in ordinea de pe foaia de concurs.

Organizatorii au totusi grija an de an ca aceste scurtaturi sa nu devina atat de hotaratoare in economia concursului astfel incat sa ofere avantaje atat de mari, si care sa strice competitia in sine, prin plasarea punctelor de control astfel incat sa te oblige sa nu iei scurtaturi. Sunt deci, doar sarea si piperul lui 7500.

Incercarea mea in continuare este sa adun cat mai multe in acest articol, parerea mea este ca toti concurentii trebuie sa cunoasca aceste scurtaturi, si doar sa decida daca merita sau nu urmate, ca strategie in raport cu momentul cursei, nivelul de pregatire, si obiectivul urmarit.



  • CP1 - CP2 Cota 1400

- dupa cota 1400 unde sunt cateva variante de urmat, urmeaza serpentinele care coboara spre poiana stanii. Multe dintre ele se pot taia, fiecare apreciaza ce merita si ce nu, daca scurtatura merita alergata sau este mai eficient mersul. Cea mai importanta scurtatura este imediat dupa schitul Sf Ana, se urmeaza drumul 50m, apoi se face stanga prin padure, taindu-se 2-3 serpentine.




  • CP2 - CP3 Piciorul Pietrei Arse


- pe serpentinele de mijloc, sunt multe zone ce se pot taia. Bineinteles ca fiind pe urcare, inseamna efort mai mare, fiecare apreciaza daca merita sau nu.

- inainte de iesirea pe platou, unde traseul are o sageata care indica dreapta, se poate continua inainte. Este o urcare sustinuta, care te scoate repede pe piciorul pietrei arse, dar cu o panta grea, care te stoarce de energie si-ti da senzatia ca inaintezi foarte greu. Personal nu o recomand, pana acum nu am urmat-o in concurs, ci doar in ture de recunoastere.




  • CP3 - CP4 Jepii Mari


- in partea de mijloc a serpentinelor, se poate urma o coborare perpendiculara, cu o panta foarte accentuata, si care taie destul de mult. Este prima scurtatura adevarata dupa parerea mea, care da un avantaj, dar destul de riscanta si tehnica, pune destula presiune pe picioare chiar daca este pe coborare.




  • CP7 - Cp8 Valea Cerbului


- imediat dupa varful Omu si pana la stana, se pot taia majoritatea serpentinelor. Sunt scuraturi semnificative, care aduc ceva castig, atentie daca este ceata, orientarea este destul de grea. Desi pare ca se poate pe oriunde sunt cateva zone unde panta este foarte accentuata, iar solul cam instabil.



- dupa stana, traseul continua pe fata dreapta in directia de coborare a vaii, si nu neaparat ca o scuratura, dar ca traseu ideal, ar fi cum se ajunge pe cararea de pe vale. Sunt mai multe variante, aproape toate marcate, mie mi se pare ideala cea de mijloc, reper un grohotis mic ce porneste de sub carare. Daca apuci sa urci usor, si ajungi chiar la un indicator, ai ajuns la un traseu mai greu dupa parerea multora. Nu este gresit, nu te intoarce, doar ca va fi coborarea putin mai tehnica.

- urmeaza scurtatura celebra de la poiana costilei la gura diham pe valea cerbului. Acum nu se mai urmeaza aceasta scurtatura, eu am urmat-o mai mult din curiozitate, este destul de grea, am prins si intr-o perioada dupa ploi, si apa si cascada erau destul de mari. Te uzi inevitabil la picioare, nu merita urmata, am mentionat-o doar din ratiuni istorice. Acum scurtatura este oficializata, porneste din poteca (de fapt chiar forestier) reper este copac  noduros, din cate stiu la concurs se si marcheaza, dar s-a format si poteca destul de evidenta.



  • Cp9 - Cp10 Bucsoiu

- scurtatura care ocoleste vf Bucsoiu, este o alta scurtatura consacrata, porneste imediat dupa ultimul stalp inainte de varf, se urmeaza o poteca prin dreapta in directia de mers, la jumatatea distantei trebuie coborat usor si prinsa o poteca putin mai jos, si continuat pana se intra iar in poteca. Este o scurtatura ce merita urmata, nu se mai urca pana in varf, dar mai ales se ocoleste portiunea tehnica de coborare de imediat dupa varf.



  • CP11 - CP12


- daca CP-ul ar fi la Salvamont Bran (cum este figurat pe harta de pe site) ar exista o scurtatura semnificativa pe traseul de TTT (care este in continuare marcat bine cu benzi alb cu rosu) care iese direct in saua  polite. Aceasta scurtatura nu este insa viabila pentru ca CP-ul va fi la intersectia traseelor si nu la Salvamont Bran.
O prezint doar ca varinta, nu trebuie urmata, si daca ar fi ca CP-ul sa fie la Salvamont, tot ar fi o decizie grea de luat, traseul urmeaza o albie de rau, sunt sanse mari sa te uzi la picioare, traseul este mai dificil pentru ca nu exista o carare clara, iar pe ultima parte urcarea este destul de sustinuta.




  • CP13 - CP14 Omu - P Gutanu


- imediat dupa iesirea din jnepenis, nu se mai merge pana la refugiu, ci se face dreapta imediat peste culme, si se prinde noul traseu la 30-40m mai jos. Urmeaza apoi serpentine ce pot fi taiate, atentie insa, panta este destul de mare, si unele char nu merita, sau este destul de periculos.


  • CP15 - Finish


- la coborarea spre stana se tine curba de nivel de pe stanga traseului. Este coborarea mai lina, si duce direct la stana de unde urmeaza cea mai semnificativa scurtatura dupa parerea mea:

- imediat dupa stana se prinde in stanga o carare care intra in padure, continui pe poteca, treci de un copac taiat si cazut in carare decojit, mai continui vreo 2-300m apoi poteca pare sa se piarda, cu 2 variante una inainte stanga spre o poienita, dar e gresit si una inainte dreapta regasesti poteca in 10-20m si apoi niste marcaje forestiere, banda rosie orizontala, acolo poteca vireaza brusc dreapta si incepe coborarea in horoabe, incepe sa se auda raul, apare un brad mare cazut cu multe crengi care indica directia, apoi chiar la liziera este o ruptura in mal, chiar la ruptura este un brad peste rau, astfel incat sa treci fara sa te uzi. Imediat faci dreapta si in 2-300m se intra in drumul spre pestera.

Multe variante in zona Padina, pe scurtatura Horoabe se ocoleste complet.