2x2 Race - Raport de cursa, sau ce poate face o cafea

Prolog anual:

Ne antrenam cu aceasta cursa in gand. Este cam al doilea obiectiv dupa 7500 la care ne gandim cand ne antrenam. Intre timp, microbul alergarii montane prinde, si devin si alte curse la fel de interesante, fiecare cu avantajele ei. 2X2 este un concurs frumos, desfasurat intr-o zona superba, pe traseul de creasta al Fagarasului, intre cele mai inalte 2 varfuri ale Romaniei.

Prolog lunar:

Thassos, eu in copac, pe un traseu de hiking

Am continuat sa ne antrenam dupa 7500, chiar si in concediu, in Thassos, aproape exclusiv pe track-uri montane, aproape in fiecare dimineata, sa ne vina usor la 2x2. Aveam obiectiv sa ne inscriem la 2x2 si sa ne incadram in timpii limita impusi anul acesta. Continuam si dupa concediu, marim distantele, vitezele pe antrenamentele de intervale, bagam banda in panta, dar si multe dealuri in IOR.

Thassos, Oana exerseaza alergarea la vale.

Prolog saptamanal:

Cu un weekend inainte de cursa mergem sa facem recunoasterea traseului pe care nu mai fusesem niciodata, Capra-Negoiu, si sa verificam cat de greu este timpul intermediar de7 ore. Traseul il facem doar in mers, vremea este buna, dar terminam in 7 ore 25. Realizam ca timpii sunt foarte stransi, iar Oana incepe sa dea inapoi dezamagita, pana la hotararea de a nu mai participa decat in calitate de support pentru mine. O conving sa participe macar la X1, apoi sa participam totusi la 2x2, si oscilam asa toata saptamana pana in dimineata plecarii.

Fotografie panoramica din vf Ezerul Caprei, cu vp Arpasul, Vistea si Moldoveanu in zare.

Cu o zi inainte:

Pentru ca nici prognoza nu era tocmai favorabila, hotaram totusi ca ea sa participe la X1 cu un coleg, Iulian Ionescu, ii propunem, acesta accepta iar eu ma inscriu la cursa lunga. Cu toata nehotararea asta, eu nu prea am timp sa realizez in ce ma bag, si abia acum incep sa se invarta rotitele. Studiez participantii, 80% dintre ei au rezultate mai bune ca mine la precedentele concursuri. Obiectiv ad-hoc: sa termin pe lumina.
Ajungem la cazare, balea cascada, lasam bagajele, si apuc sa mananc ceva paste inainte sa plecam spre balea lac, locul de start, finish, sedinta tehnica, samd. Este ultimul lucru bun pe care-l fac in ce priveste alimentatia.
Ajungem la balea lac, ne intalnim cu ceilalti colegi de serviciu care urmeaza sa participe la cursa X1, Adrian Ionescu si Catalin Secui.

Eu, Iulian Ionescu, Catalin Secui, Adrian Ionescu, colegi de servici, iar acum de concurs.

Mergem cu totii sa mancam la cabana balea lac 1. Iau o ciorba de vita.

Adrian Ionescu, eu si Oana, asteptam mancarea

Afara ploua torential. Pentru maine prognoza spune acelasi lucru. Incepe sa-mi para rau ca nu m-am hotarat sa cumpar haina de ploaie de la Salomon pe care o ochisem. Ramane sa ma bazez 40km la peste 2000m inaltime pe foita de ceapa cumparata din decatlon. Ploaia sta, noi terminam de mancat si mergem sa salutam organizatorii, sa aflam cand ne putem inscrie, samd.


Pentru ca e inca devreme, si mai trebuie sa omoram timpul, mergem la Paltinul sa mai bem un suc. Pentru ca emotiile ma napadisera deja, zic sa ma pun putin pe picioare cu o cafea. Eu nu beau cafea in mod normal. Nu are decat expresso, asa ca beau expresso. Maaaare greseala. Mai rau m-a agitat.Ne inscriem, luam chitul de concurs, plecam spre cazare. Ajuns in camera nu mai pot sa mai mananc nimic. Si nici sa dorm, ma chinui toata noaptea.

Ziua cursei:

Ma trezesc pe la 5, aparent odihnit. Parca am si visat ceva? Nu mai stiu. Dus, imbracat, ultimele pregatiri ale echipamentului, plecam ca la 6:30 sa fim la sedinta tehnica. Aceasta nu se mai tine. Ce ar fi de spus? Totul este clar, traseul de creasta. Intreb de singura nelamurire, curba de nivel de sub varful Iezerul caprei pana in saua urmatoare. Traseul marcat este prin creasta, periculos, cu vreo 2-3 hornuri unde trebuie atentie. Mihai spune ca e normal sa o luam pe jos, dar sa-l intreb totusi pe Florin, ca el a discutat cu salvamontul si a stabilit traseul. Florin spune ca nu e voie pe jos, trebuie pe traseu. Ok … Ne mai invartim putin mai vorbim, ma intalnesc cu Vlad Vuta care mi-l prezinta pe d-l Simion. Participa si dansul la elita, nu are partener, are obiectiv sa termine pe lumina, si s-ar putea sa ne potrivim. Vlad ma complimenteaza putin, ca as fi mai bun ca el, cu toate ca la toate concursurile m-a intrecut, la Cozia venind chiar cu un loc inaintea mea. Eu ma indoiesc sa pot tine ritmul cu d-l Simion, il stiu de la Brasov, unde pe ultima urcare in poiana, trecea pe langa mine in alergare. Hmmm dintr-o data auzim: 10.. 9... wtf? Nu am apucat sa pornesc ceasul, ma uit la Oana,
ea e in aceeasi situatie, ne pupam, ne uram succes, pornim ceasurile, si plecam. Deocamdata incet. Startul este de pe heliport, pe scaritele inguste. Chiar nu e locul si momentul sa risti sa alergi aici.
Ceasul normal ca nu gaseste satelitii, ii dau reset, il pornesc din nou, porneste in sfarsit. Doar e garmin, american. Daca era o chinezarie pornea din prima, sau macar era ieftin. Apas start si sunt deja la baza urcarii spre saua capra.

Start – Saua capra 24'06”

D-l Simion este cu mine, tine aproape ies putin din traseu sa depasesc un grup numeros care mergea mai incet, dansul se tine bine. Ne mai minunam un pic de filmarea aeriana care ni se aplica, si ne trezim in sa. A fost usor. Am terminat primul km, mai sunt 33 :))

Saua Capra – Negoiu 2h 05'04”

Eu pe vf. Negoiu. Pana aici a fost usor.

Strigam numerele de concurs, si pleacam mai departe. La jumatatea urcarii pe Iezerul Caprei, ma uit in sa, si o vad pe Oana. Strig cat pot Hai Oana! Inca-mi pare rau ca nu participam impreuna. Sper totusi sa facem un concurs bun, mai ales ea, ar trebui sa faca aprox 8-9 ore. Continuam si ajungem repede in varf. Urcarile mi se par usoare. O fi de la bete? Este primul concurs in care particip cu asa ceva. Urmeaza coborare scurta ca apoi sa intram pe traseul despre care intrebam organizatorii. Constiincios, gasesc traseul, urc d-l Simion dupa mine, o echipa de fete(veveritele?) la fel. Este ceata, suntem in nor, dar dupa jumatatea distantei pana in sa, ceata se ridica, si mi se confirma ce vedeam pe jos: singurele urme veneau, deci, or eram primii, or ceilalti au luat-o pe jos. Un sir de oameni serpuiau 50m mai jos, pe un traseu mai sigur, mai alergabil, nu neaparat mai scurt. Ajungem si noi insa, apoi la izvor, avem apa, d-l Simion imi spune chiar ca are 2,5L luati de la start. Eu am plecat cu 1L, si inca nu am luat nici o gura. Ochisem un izvor mai mic la Caltun si estimez ca pana acolo-mi ajunge ce am in camel-back. Ajungem pe vf Laitel, ma simt inca bine pe urcari, am alergat chiar si o portiune de panta de 5-6% ajutat in bete in stilul nordic (brat si picior opus) si mi s-a parut ca alerg ca si cum as fi pe plat. Ma cenzurez totusi cat pot, sunt constient ca nu am facut nici 10% din cursa. D-l Simion in schimb pare sa se resimta, ramane in urma, spune ca porneste mai greu, dar ca dupa o perioada isi revine si merge bine. Stiu treaba asta de la Brasov. Mi-a turnat plumb in picioare cand a trecut pe langa mine la jumatatea cursei. Convenim totusi sa mearga fiecare in ritmul lui, si incet-incet ma indepartez, prind concurenti din urma, trec de lacul Caltun, inca am apa, nu ma opresc, dar ma astept sa ma intalnesc cu cei care coboara deja din varf. Inca nimic. Ajung la intersectia spre Cabana Negoiu, nici un concurent. Ajung la intrarea pe Strunga Doamnei, nici un concurent. Il salut pe Dragos, arbitrul cu care am venit anul trecut cu masina, si-i dau inainte. In hornul de inainte de varf cu aprox 1km ma intalnesc cu cei care au fost deja in varf. Hmmm oare merg prea tare? Anul trecut participam la X1 si primii concurenti i-am intalnit pe la traseul spre Podragu. Numar 10 oameni si ajung in varf. Fac o poza, arbitrii capseaza numarul, si plec inapoi.

Negoiu – Saua Capra

Revenire in saua Capra, aproape jumatate este gata.

Imediat sub varf ma intalnesc cu d-l Simion, il incurajez, imi cer inca o data scuze ca nu ne sincronizam, nu pare deranjat, este multumit ca nu stia traseul dar s-a descurcat, mai ales pe ceata care tot cobora din cand in cand. Nu trebuie totusi sa cerem mai mult de la vreme. Trebuia sa ploua conform prognozei, dar in schimb avem doar nor cu perioade de soare. Incurajez restul concurentilor, ma intalnesc cu Vlad, partenerul lui are ceva probleme si a ramas in urma, el merge mai incet. Ajung la lacul Caltun, am consumat toata apa si trebuie sa umplu camel-back-ul. Ma chinui, nu pot apropia gura pungii de piatra, directionez apa cu mana, mai si beau ca e soare si mi-e sete, ma enervez si plec cu 1L de apa si sacul desfacut. Ma opresc iar, il inchid, si abia astept sa ajung la 2km de saua capra unde este apa din belsug. In drum ma intalnesc cu un grup superenergetic, cu clopotei, trompete si muuulta energie. Dupa ce trec de ei, incep sa strige iar, ca si cum cineva ar fi dupa mine, ma intorc si imi dau seama ca de fapt inca nu au terminat cu mine! Alerg si la deal, ce sa fac? Ma pun cu clopoteii? Ma linistesc insa repede. Carceii sunt si ei prin zona, sa-mi aminteasca faptul ca mai avem de convietuit vreo 30km. Imi reintru in ritm, si dupa un km vad in fata o echipa de baieti 306- Peugeot. Incepea o urmarire care avea sa dureze pana la vf Parul de Fier. Ii intrec, ma intrec ei apoi, trecem de Laitel, ajungem la apa, eu opresc sa iau apa. Bag 2L, si beau pe saturate. Nu exagerez totusi, imi vine greu imediat dupa ce beau apa, nu stiu dece. Plec mai departe, baietii nu se mai vedeau. Ajung din nou in saua cu curba de nivel, si vad la intrarea in traseu 2 oameni, unul dintre ei face un X din betele de tura, semnul celor de la 2X2. Ma bucur ca sunt arbitri macar la intoarcere si ca toata lumea macar s-a intors pe acolo. Urc pana la semne ca sa-mi dau seama ca de fapt sunt 2 turisti care acuma mancau linistit. Ciobanul este si el acolo si se uita mirat la mine. Imi spune: ia-o pe jos, pe carare ca e mai bine! Parca eu nu stiam ca-i mai bine? Corectitiudinea mea fantastica! Ma reped acum pe cararea de jos ofticat ca mi-am consumat resursele sa urc pana la indicator. Cainele ciobanului se ia dupa mine sa ma invete minte. Eu : La oi! La oi! Ciobanul: nu musca! Vin niste turisti din fata cu un copil. Se opresc brusc. Nu le spun ca nu musca. De unde sa stiu eu? Urc din nou pe vf Iezerul Caprei, cobor in sa, unde regasesc echipa de baieti, organizatorii.

Saua Capra – Moldoveanu 3h29'07”


Florin se ofera sa-mi umple camel-back-ul, dar nu este cazul, este aproape plin. Mananc cascaval, napolitane si cea mai buna turta dulce din viata mea, imi iau rucsacul in spate si plec mai departe. Echipa de baieti trecuse deja de lac, insotita acum si de unul din membrii echipei Crainic. Merge mult mai bine, se vede pe el ca este proaspat si in scurt timp ii depaseste. Imi propun sa nu mai fortez, si chiar ma bucur cand nu-i mai vad, disparuti dupa lacul capra. Incep coborarea si inainte sa incep urcarea spre portita Arpasului incep sa ma intalnesc cu cei care vin dinspre Moldoveanu. Ma uit la ceas, sunt mai putin de 5 ore de la start. Hmmm oamenii astia au ajuns pana pe Moldoveanu in mai putin de 2 ore jumate.  Joaca in alta liga, asta-i clar. Ne salutam reciproc, trec de trei pasi de moarte, urc la Nerlinghen, unde gasesc unul din membrii echipei Peugeot. Discutam putin, eu trec mai departe, se vede si celalalt membru, urca arpasul mare, dar mai incet, se vede ca-si asteapta coechipierul. Pe drum gasesc un grup format din cativa adolescenti la liceu, dar si cativa adulti. Eu dau buna ziua, cei mari buna ziua, cei de liceu … saru'mana. Aaaa gata. M-au resetat, imi aduc aminte imediat varsta, imi inchipui ce fata am, batrana si epuizata. Ei incep o discutie filosofica daca se zice sarumana sau sarut mana. Mie mi-e tot una si ma gandesc totusi un salut ar fi mers la fix. Si o injuratura mergea mai bine.
La trecerea de pe Arpas pe Mircii membrul echipei Peugeot se opreste sa-si astepte coechipierul, deja inventam noi si noi saluturi, ca in episodul din Seinfeld!. Urc vf Mircii, pe curba de nivel de sub varf vad un concurent. Hmmm stiam ca e inchis traseul pe acolo. Nu se castiga mult, dar psihologic conteaza. Gasesc forta sa-l salut de sus, concurentul se uita cam chioras la mine. Intalnesc apoi o concurenta. O salut voios, eram pe coborare. Da sa spuna ceva, dar se vedea ca se chinuie, si nu iese nimic. Malc. Incerc sa salvez situatia si spun ca nu e nevoie sa-mi raspunda. Stiu ca e greu. Zambeste, sper ca am ajutat-o. Mai cobor putin si ma intalnesc cu Iulian Ionescu, coechipierul Oanei imi spune ca Oana a ramas mult in spate. Cam in acelasi timp soseste Raluca Raducanu, una dincele 2 fete care participa la elita. O salut, ii spun ca a contat apa pe care i-am dat-o anul trecut pe Moldoveanu. Ea isi aminteste, imi multumeste din nou, plecam fiecare in drumul lui. Ajung la Lacul Podul Giurgiului, apa e pe terminate, intalnesc o concurenta si o intreb daca a mai vazut apa pe traseu. Ea-mi spune ca este dar in afara traseului, mai bine sa iau de aici. Iau din paraiasul care se formeaza din coada lacului, practic din lac. Turistii fac ochii mari, eu trag din furtun de parca-i bere rece. Plec mai departe, la nici un km gasesc un izvor relativ aproape de poteca. Nu ma mai opresc sa schimb apa.
 La intersectia cu traseul spre cabana Podragu ma striga Adrian Ionescu, pare fresh, il intreb de restul, imi spune ca si Oana si coechipierul lui, Catalin Secui sunt aproape. Nu schimb multe vorbe cu el, abia astept sa o vad pe Oana. Ii intalnesc, Oana e bine, nu-i e rau, dar nu prea are motivatie sa traga. Ne incurajam, toti imi spun ca merg bine si ca sunt pe 4 sau 5. Eu le explic faptul ca majoritatea celor buni au plecat in sens invers si ca nu am cum sa merg atat de bine, am vazut si eu ce tempo este la locul 4. Dau inainte, si urmeaza numeroasele curbe de nivel care te tot pacalesc si care par sa nu se mai termine pana la urcarea spre Vistea Mare, care pare o adevarata izbavire. Intalnesc pe portiunea asta si concurentii mei directi, e clar ca majoritatea sunt in sensul celalalt. Ocolesc tot pantofarismul de pe traseul VisteaMare-Moldoveanu, cu catei, cu bete legate la rucsac cu varful in sus pe post de arma, cu pozitii de FB, samd, si ajung la CP. Sunt intrebat numarul, spun ca sunt atat de epuizat ca l-am uitat. Nu-i nimic imi raspunde arbitrul. Baga o piruieta! Suna comanda ca o pedeapsa ca am uitat numarul. Ce sa fac, ma supun. Scot oricum rucsacul, las betele si ma asez si eu. Imi permit prima pauza asezat. Discutam despre incaltarile mele care arata foarte rau, arbitrul imi spune ca el are unii din 2009 are cateva mii de km la activ si ca arata mult mai bine. Ai mei, la sub 700km arata jalnic. Deja alunecasem de cateva ori in cursa, aveam o gaura in mana, si aveam la activ cateva minute de vorbit cu ei pe un ton rastit. Mananc 2 biscuiti de la CP, si dau sa plec mai departe.Trecusera 4 minute. Ma intorc totusi si-l rog sa-mi faca o poza. Deja imi era rau, si ma mir ca am chef de chestii d-astea.

Pe vf. Moldoveanu am chef de poze. Este de fapt singura poza facuta cu camera, si ultima cu caciula de la Azuga :((

Vf Moldoveanu – Sa Capra 3h48'52”

Dupa 8 ore si 10 minute de la start, plec de pe Moldoveanu, cobor VisteaMare, ma intalnesc ultima data cu echipa Peugeot, din nou pe curbele de nivel interminabile, mai alerg, dar nu mai merge asa bine. Am deja o stare de rau, combinata cu o cefalee. Ma intalnesc cu d-l Simion, este inca bine, estimeaza ca am cam o ora avans. Inainte de saua Podragu imi dau seama ca am pierdut si caciula salomon primita la Azuga anul trecut. Imi pare rau dupa ea, o foloseam sa-mi reglez temperatura, avea si valoare sentimentala. Asta e, mergem mai departe. Ma intalnesc cu Vlad Vuta ultima data, pacla deja e groasa pe ochii mei, el imi cere numarul de telefon, poate pregatim un concurs impreuna, suntem de valori apropiate, eu nu sunt in stare sa gandesc sa-i cer si eu numarul, nu sunt in stare nici macar sa-mi amintesc sa-l rog daca-mi vede caciula sa o recupereze. Plec mai departe, dar ii promit ca il astept la sosire, si ca vorbim … Ajung la Izvorul de inainte de Podul Giurgiului, vars apa care-mi ramasese si fac plin. In timpul asta, soste si coechipierul lui Vlad, ma intreaba cat am facut de la Moldoveanu, credea ca nu mai ajunge. Ii spun ca este posibil, era ora 17:00, mai avea 3 ore pana se inchidea varful. Avem o disputa, eu ii spun ca chiar si mers este posibil, el spune ca mers de-al meu, eu nu am putere sa-i raspund, poate ca nici cu mersul meu nu ar fi ajuns. Oricum eu nu m-as fi intors pentru nimic in lume. Incep urcarea pe vf Mircii, culmea e ca imi plac mai mult urcarile. Ce s-o fi intamplat cu cheful meu de la Hercules? Coboram ca nebunul cautand portiunea “de aici traseul se pravaleste pana la Finish”. Gasesc curba de nivel de sub varf, si o iau pe acolo. Imi confirm ca nu e mare castig, trec pe Arpas, si din nou la vale. Jos de tot se vad niste concurenti. Nu are cine sa fie inaintea mea. Probabil ceva intarziati. La vf parul de Fier ii ajung, suntDitzu (Adrain Costia) si George Saitan, ei se intorc, spun ca e greu. Le propun sa mearga cu mine, ma refuza. Ajung si o concurenta pe coborarea de pe Nerlinghen, si-mi spune: imediat va fac loc dvs. Or zona asta are ceva, si dupa sarumana la dus merge si un dvs la intors, or nu stiu ce sa mai zic. De fapt nu zic nimic, multumesc si trec mai departe. Trec de trei pasi de moarte, unde tot din oboseala opresc track-ul gps de pe ceas, cand incercam de fapt sa vad cata baterie mai am, pornesc alt track de la zero, ma tarasc pe coborarea din Portita Arpasului, si abia astept urcarea la Lacul Capra. Urc, si vad multe corturi, personaje. Eu sunt terminat, sper sa nu ma vada cineva sa ma incurajeze. Trec de lac si ajung la singura parte din traseu pe care nu o anticipez. De la Lac in sa esteo urcare. Plumbul revine in picioare. De pe traseul opus coboara 2concurenti. Nu am reactie, continui usor. Ajung in CP, fara sa ma vada nimeni, nici macar arbitrii. Ma apuc sa caut rucsacul lasat aici, ei ma vad, vin in alergare spre mine, ma intreaba numarul, imi spun ca bagajul mi l-a luat Oana. Mananc cea mai buna napolitana manacata vreodata, stramba, si moale de la umiditatea in care a stat (sper!). Moment in care intra in CP si un alt concurent de la elita, Alex Beldiman.

Sa Capra – Finish 13'54”

Ma apropii de sa, odata cu un abitru care pare sa-mi faca concurenta :)) striga un numar care pare sa fie numarul meu de concurs in statie, moment in care pe toata valea se aude crainicul competitiei care spune:  coboara Grigore Iulian … bla … bla … bla. Eu ma feream de niste incurajari in CP si ma trezesc strigat in statia de amplificare de la finish. Imi amintesc de Hercules, de finish-urile mele fantastice, si incep sa alerg la vale. Repede. Ajung pe plat si continui sa alerg. Gasesc o portiune de deal, alerg. Urc pe scarile helipadului, alergand si-mi dau seama ca scarile nu se potrivesc pe ritmul meu. Trec pe iarba si alerg in continuare. Ma ajut chiar de bete. Nu inteleg dece, nimeni probabil nu intelege. Trec linia de sosire, Oana ma imbratiseaza, Iulian Ioescu este si el acolo si ma felicita. Locul 14 din 24 care au terminat, in 12:11:03
Medalia de finisher, ma indrept spre masa unde Oana se ofera sa-mi aduca o felie de pepene.

Alerg pe ultimii metri cu toate ca urcarea pe helipad este destul de grea.

Eu epuizat il vad pe Florin si ii spun:
Bai nu sunteti sanatosi! Dar vin si la anul!
El imi raspunde cu calmul Sibian: Noi nu suntem sanatosi? Voi alergati pe traseul asta! Noi uite ce facem (si-mi arata o bere pe care o tinea in mana).

Sunt doar tachinari, eu sunt multumit ca s-a terminat cursa, ca a fost vreme buna, ei sunt multumiti ca este particpare buna, timpi fantastici, atmosfera frumoasa. Mananc 2 felii de pepene, inca nu pot sta jos. Oana ma convinge sa mergem lamasina sa schimb bluza, si sa ma imbrac mai bine. Incerc sa si stau putin, dar mai rau fac. Trebuie sa ma misc. Urc din nou pe Helipad, gasesc puterea sa incurajez alti 2 concurenti, unuia ii car chiar bagajul lasat in saua capra, sa iasa frumos in poza de finish. Nu rezist insa mai mult de 5 minute, nu ma simt bine, si convenim sa mergem la hotel. Ce-mi inchipuiam eu ca-i astept pe toti, ca-i incurajez, ca mai schimbam impresii. Urmeaza dus, si o noapte cu frisoane, unde imi doream ca picioarele sa-mi stea la rece, dar mijlocul sa fie la cald.

O zi dupa:

ne trezim dimineata, mancam bine, plecam spre festivitatea de premiere. Inca mi-e rau de la stomac, picioarele sunt inflamate, dar nu am inca febra. Bataturi minore, 2 vanatai la unghii peste cele 2 unghii deja desprinse sau cu bataturi. Macar sunt consecvent.

Podiumul la Elita.

    
Ne intalnim cu d-l Simion, imi spune ca a sosit seara, a parcurs o portiune la frontala. Mi-as fi dorit si eu experienta. Inca nu am mers noaptea pe munte. Poate la Ciucas poate mai devreme, om vedea.
Poze, felicitari, premii, aplauze, plecam spre casa. Mi-e rau la curbe, nu am chef sa conduc, nu am patit pana acum. Imi dau seama ca efortul a depasit orice alt concurs la care am participat pana acum. Acasa mananc in continuu, ma trezesc chiar noaptea si rad o portie de paste. Oana vine ingrijorata dupa mine in bucatarie. A doua zi, surpriza, am 74,5kg cu 500g sub media obisnuita.

Doua zile dupa: Febra. Totusi usoara. Aproape nimc la maini, un pic la triceps. Fac putina mobilitate dimineata, febra aproape dispare. Mananc in continuare.

Trei zile dupa: Febra usoara. Plec in parc sa alerg 3 ture. Cu toate ca le alerg cu 6'30”/km, adica usor, dupa 2 ture ma opresc. A revenit senzatia de rau, nu sunt inca refacut. Mai asteptam un pic.