Ultramaraton Ciucas X3

Am participat de 4 ori la Ciucas, devenit intre timp Ciucas X3, prima data la maraton, apoi urmatorii 3 ani la proba de ultramaraton. Chiar si in cadrul editiei 2012, cand am participat la maraton, gandul meu a fost la ultra. Nu indrazneam inca sa ma vad facand asa ceva, doar admiram. Am admirat tot, de la Radu Milea in postura de castigator, Florin Szomyu sosit la scurt timp dupa Radu, Marius Vasilache, si toti ceilalti, pana la ultimul sosit, Catalin Mihailescu, peste timpul limita, dar cu o vointa fantastica. Fiecare a depus un efort extraordinar raportat la nivelul de pregatire. Fara sa realizez, participam la prima editie a ultramaratonului Ciucas, chiar daca doar din postura de spectator.  Am fost fascinat pentru ora matinala, distanta mare de parcurs, faptul ca ultima parte se face noaptea (intre timp castigatorii ne-au demonstrat ca se poate sosi si pe lumina, performantele devenind din ce in ce mai bune). Tot la aceasta cursa am aflat ca de fapt obiectivul multora era sa obtina puncte pentru o cursa si mai lunga, mai dificila, desfasurata in Alipi, UTMB. Asta era chiar ceva peste puterile mele de intelegere la momentul respectiv si nu intuiam ca urma sa particip in anii urmatori la doua editii in cursa TDS.
Ideea s-a sadit in mintea mea si normal ca anul urmator m-am aliniat la startul cursei de ultramaraton, si am revenit la urmatoarele doua editii. Au urmat 2 editii castigate de Robert Hajnal, si cea mai recenta castigata de Daniel Stroescu. Dintre toate acestea, prima editie la care am participat, cea din 2013 este cea care m-a marcat, pentru ca nu stiam la ce sa ma astept, nu aveam un obiectiv de timp, de loc nici nu putea fi vorba, iar vremea a fost capricioasa, cu ploaie si vant la start, lapovita si temperaturi apropiate de zero grade pe varful Ciucas dar si pe final, pe Zaganu.


Cum abordez o asemenea cursa? Ca orice cursa lunga, este bine sa fie impartita in segmente. Eu o vad ca o cursa cu 3 segmente aproximativ egale si o proba speciala la sfarsit.

Primul segment, este de la start pana la pasul Bratocea, are aproximativ 30 km, cuprinde o zona spectaculoasa cheile Vaii Stanei, dar si urcarea pe vf Ciucas, apoi o portiune alergabila, frumoasa, prin jnepenisul de pe culmea Bratocea. Fiind prima parte, imi place sa o abordez rezervat, sa stau in zona de confort, este inca drum lung inainte, si nu se castiga prea mult tragand in portiuni tehnice.
La start este inca intuneric, trebuie urmate marcajele reflectorizante, si trebuie ceva atentie la schimbarile de directie ale traseului.

Al doilea segment, este de la pasul Bratocea la barajul lacului de acumulare Maneciu. Este o portiune cu multe portiuni alergabile, dar si cu cateva capcane. In primul rand apa este mai rara, si trebuie alimentat bine din izvorul poienii in care se iese din padurea de pe Plaiul Sterp.  Trebuie atentie si pentru ca este in gol alpin, daca este soare poate fi foarte cald. Este o zona alergabila, cu urcari usoare, o portiune tehnica cu o coborare tehnica si o urcare grea prin padure, apoi alimentare cu apa si mancare la stana Nebunu, apoi cateva urcari si coborari inainte de un forestier lung ce incepe la releu si se termina la baraj odata cu finalul segmentului. Este punct de alimentare dar si locul unde iti poti trimite bagaj cu schimburi si mancare. Voluntarii incearca in fiecare an sa pregateasca mancare cat mai buna si mai diversificata. Acum doi ani au fost cartofi copti, anul trecut a fost coliva foarte buna.

Al treilea segment continua de la baraj pe un forestier continuu spre muntii Tataru, cu exceptia urcarilor de inceput si cea de pe vf lui Crai, traseul este alergabil, este zona unde se consuma ce energie a mai ramas.
Apa se gaseste doar la un izvor amenajat inainte de vf lui Crai, este bine sa alimentezi bine atat la baraj cat si la izvor. Pe finalul acestei zone pentru concurentii care scot peste 16 ore vine noaptea, si se poate sa apara ceata. Marcajele reflectorizante sunt din nou la post, mai ales pe copacii ce ne duc inapoi la Valea Stanii unde se termina a treia parte.

Am lasat pentru sfarsit proba speciala pentru ca este cheia acestui concurs dupa parerea mea, este ce era Diana pentru MPC (spun era pentru ca anul acesta se alearga in sens invers), ce este urcarea in Gutanu pentru Ecomaraton, ce este Col du Tricot pentru TDS. O urcare abrupta pe o vale ingusta, valea Paraului Sterp, prin padure si apoi jnepeni, pe o carare prea putin batuta de turisti sa nu fie inghitita de vegetatie, care continua pana in varful Gropsoarele de unde vireaza dreapta la rascruce si apoi stanga spre Muntele Rosu si finish. Aici trebuie atentie sporita pentru ca de obicei este ceata, vant, iar marcajele se vad greu. In plus esti obosit, simti ca finalul este aproape si poti face greseli de orientare.

Sper ca ti-am trezit interesul pentru aceasta cursa, si sper ca ne vedem la start.